Călugăr desăvârșit, lumină și apărător al Ortodoxiei

Marele, dar smeritul duhovnic, părinte Cleopa Ilie este omagiat, în aceste zile, în așezarea monahală în care a viețuit timp de câteva decenii. A fost cunoscut și căutat de ierarhii din țară și străinătate, de slujitorii sfântului altar din mănăstiri și parohii, de călugări și călugărițe, de pelerini, de cei aflați în grele încercări sau ispite, de cei bolnavi sau săraci, de cei care doreau să pună început unei vieți duhovnicești sau de cei care au dorit un sfat. Pe toți aceștia, părintele i-a primit în curtea din fața chiliei în care locuia, sau în mica încăpere în care a viețuit. Oamenii veneau pentru a asculta cuvintele pline de folos duhovnicesc. De fapt, marele viețuitor al Sihăstriei era un continuu transmițător al mesajului Evangheliei Mântuitorului Hristos, care apela la pildele pline de înțelepciune din Pateric și nu numai.

Pelerinii care pășesc zi de zi pragul colțului de rai de la Sihăstria vin să se împărtășească din duhul marilor duhovnici care au înălțat o viață întreagă rugăciuni pentru ei și pentru lume. Primul loc în care oamenii merg atunci când ajung la mănăstirea în care au viețuit părinții Cleopa, Paisie, Ioanichie și alții, știuți sau neștiuți cu numele, este biserica. Atât lăcașul de închinăciune închinat Maicii Domnului sau Sfintei Teodora de la Sihla, cât și paraclisele din incinta așezării monahale, sunt oaze de reculegere și de pace, care îți inundă sufletul cu binecuvântare și nădejde.

În continuarea pelerinajului, oamenii își îndreaptă pașii către cimitirul mănăstirii, străjuit de brazii care se înalță falnic spre cer. Aici se aprind lumânări pentru cei care se odihnesc în lumea veșniciei. Unele persoane sărută crucea de la mormânt a marilor duhovnici care i-au povățuit de-a lungul vieții.

Următorul loc în care fiecare pelerin, cleric sau mirean dorește să ajungă este chilia marelui duhovnic al Sihăstriei, aflată lângă cea a părintelui Paisie. Aici, călătorul are impresia că dintr-un moment în altul, părintele Cleopa va ieși să împărtășească un cuvânt de folos duhovnicesc pentru sufletul fiecăruia. Câteva clipe petrecute în apropierea chiliei părintelui te pot ajuta să primești alinare la necazul sau frământarea care te macină. Nu puțini sunt aceia care îi cer atât părintelui Cleopa, cât și altor mari duhovnici trecuți la Domnul, cunoscuți pentru viața lor sfântă, să înalțe rugăciuni către Tronul Preasfintei Treimi. Aceasta este dovada faptului că cei care simt să facă acest gest, pornit din inimă, au credința și nădejdea că sufletele lor se află în lumina cea neînserată.

Am cunoscut oameni care vorbeau cu venerație despre părintele Cleopa și despre alți duhovnici ai Sihăstriei. Povestirile lor sunt mărturii vii care arată că trecerea marelui duhovnic prin această lume către împărăția cerurilor a fost una rodnică și folositoare.

„Cel mai mare predicator al Bisericii noastre”

Înalt Preasfințitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, l-a întâlnit prima dată pe părintele Cleopa la Mănăstirea Sihăstria în anul 1968, pe vremea când făcea un pelerinaj cu familia părintelui Dumitru Stăniloae.

De atunci, Înalt Preasfinția Sa a avut o legătură foarte strânsă cu marele duhovnic, spovedindu-se de mai multe ori părintelui Cleopa. „De părintele Cleopa m-am atașat foarte mult, precum atâția preoți, profesori de teologie și credincioși, ascultându-i mai cu seamă predicile inspirate. Părintele vorbea citând mereu pe Sfinții Părinți, avea o înțelepciune deosebită acumulată în vremea uceniciei sale la Mănăstirea Sihăstria și în timpul anilor petrecuți în pustietate. Avea un dar deosebit al vorbirii pătrunzătoare. Cuvântul pe care îl spunea celorlalți îl trăia el mai întâi. Avea în fiecare zi pravilă de patru ore, citea regulat Acatistul Mântuitorului, Acatistul Maicii Domnului, nefiind lipsit de la biserică. Primea nenumărați credincioși cărora le vorbea. M-am folosit foarte mult de cuvântul părintelui Cleopa, ca student în teologie, ca preot și ca episcop. Avea o inimă largă, deschisă, foarte apropiat de credincioși. A fost cel mai mare predicator al Bisericii noastre timp de zeci de ani, un mare misionar apărător al Ortodoxiei. Avea o deschidere și spre ceilalți creștini. Nu a fost un integrist. Pentru că avea o trăire profundă înțelegea pe fiecare și respecta pe ceilalți creștini în identitatea lor. Mă și rog adeseori părintelui spunând «Părinte Cleopa, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul!», pomenindu-l în același timp la rugăciune”, a mărturisit IPS Serafim.

Preocupări academice și o pregătire teologică înaltă

Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, l-a cunoscut pe părintele Cleopa în perioada studiilor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamț (1977-1982).

Părintele Ion Vicovan ne-a mărturisit că a avut privilegiul de a-l cunoaște personal și de a-l auzi în mod direct pe „celebrul părinte Cleopa Ilie”. „În perioada seminarului erau organizate pelerinaje în zona Mănăstirii Sihăstria. Cu acele ocazii ne vorbea părintele Cleopa, pelerinajul având rolul de a crește duhovnicește prin cuvântul de învățătură. Marele duhovnic era invitat la seminar mai ales în vreme de post să ne vorbească despre viața lui, despre preoție, despre viața duhovnicească. Întrucât eram în perioada de formare intelectuală, duhovnicească, culturală, academică și spirituală, părintele Cleopa venea ca să ne vorbească. A avut multe daruri, dar între altele a avut o memorie uriașă și o lejeritate în a-i cita pe Sfinții Părinți. Părintele Cleopa a scris mai multe cărți de predici, publicate înainte și după 1990. Noi, studiind Omiletica, trebuia să alcătuim câte o predică la diferite ocazii. Ceea ce a scris părintele Cleopa ne era de mare utilitate, întrucât sursele în acea vreme nu erau din belșug, cum sunt astăzi. Fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria a fost însărcinat de vrednicul de pomenire patriarh Iustinian să alcătuiască un studiu foarte comentat despre stilism. Pe lângă faptul că era un foarte bun cunoscător al Sfinților Părinți, un bun orator căutat de ierarhi, preoți și mireni, părintele Cleopa a avut și preocupări academice. A avut o pregătire teologică înaltă, chiar dacă nu deținea o diplomă oficială. Studiul de care am amintit, cred că este cel mai documentat cu privire la stilismul din țara noastră. Studiul alcătuit de părintele Cleopa ne-a fost de mare folos celor care învățam în acea vreme la seminar. O altă carte importantă pe care a publicat-o este «Despre credința ortodoxă». Volumul privește învățătura ortodoxă din perspectiva celui care este membru al unei confesiuni, mai cu seamă neoprotestante”, a remarcat pr. prof. dr. Ion Vicovan, care a amintit în continuare despre perioada dificilă în care a viețuit marele duhovnic al Sihăstriei.

„Părintele Cleopa a trăit într-o perioadă grea pentru Biserică și pentru neam. Aceasta pentru că, după 1948, Biserica a avut de suferit. În 1959, călugării au fost scoși din mănăstiri, în urma Decretului 410, numărul monahilor reducându-se simțitor. A rămas circa o pătrime din ceea ce fusese înainte. În acea vreme, părintele Cleopa a rămas ca unul dintre oamenii de bază, reorganizând Mănăstirea Sihăstria și Mănăstirea Slatina. Vrednicul de pomenire duhovnic a fost un reper pentru monahii acelui timp, pentru preoți și pentru ierarhii care l-au avut duhovnic. Acest context este providențial. În acea vreme exista impresia că Biserica nu are perspectivă întrucât era supusă regimului prin închisori, prin persecuții, prin securitate s.a. Prin prezența părintelui Cleopa, Dumnezeu ne-a arătat că Biserica Sa «nici porțile iadului nu o vor birui» (Matei 16, 18). Într-o perioadă foarte grea, părintele Cleopa a fost una dintre luminile care ne-au arătat drumul pe care trebuie să-l parcurgem în anii întunecați ai comunismului”, a precizat pr. prof. dr. Ion Vicovan.

„Am și acum imaginea părintelui cu barbă albă”

Pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași apelează mereu la exemplul părintelui Cleopa, atât la întâlnirile cu studenții, cât și în predicile pe care le rostește în fața credincioșilor.

„Părintele Cleopa a fost un călugăr desăvârșit, trăitor și un bun exemplu de monah consacrat lui Dumnezeu, un adevărat om de vocație. A scris atât de mult, atât de bogat, atât de firesc, fiind un om simplu, cu exemple din natură, din viața socială. Un alt motiv pentru care îl menționez și la cursurile cu studenții este acela că părintele Cleopa a fost un erudit, un cunoscător al vieții Sfinților Părinți și mai ales al Filocaliei. Pe vremea când eram copil, mergeam cu părinții la Mănăstirea Sihăstria, ne împărtășeam de slujbele de acolo. Am și acum imaginea părintelui cu barbă albă care stătea pe prispa chiliei și vorbea mulțimii. În timpul acestor întâlniri cultivam o legătură tainică, duhovnicească, care a rămas peste timp”, și-a amintit pr. lect. dr. Adrian Dinu.

„Părintele ne îndemna să ne rugăm îngerului păzitor”

Maria Huncă din Iași a fost de mai multe ori la părintele Cleopa, împreună cu fiii și fiicele sale. Sfaturile marelui duhovnic și îndemnul la rugăciune au îndreptat pașii a trei din cei opt copii către teologie. „Îmi aduc aminte că îi învăța pe copiii mei să se roage dimineața și seara, dar mai ales îngerului păzitor. Chiar dacă știam mai multe rugăciuni sau psalmi, părintele ne îndemna să ne rugăm îngerului păzitor. Părintele Cleopa iubea foarte mult copiii. Adesea îi lua pe brațe pentru a-i întreba ce rugăciuni știu să spună. După ce am mers la părintele Cleopa, fiii și fiicele mele nu s-au îndepărtat de calea credinței. Astăzi, participă cu toții la sfintele slujbe și de aceea sunt recunoscătoare părintelui Cleopa pentru sfaturile și rugăciunile pe care le-a înălțat la ceruri pentru familia mea. Unul dintre fiii mei este ieromonah, iar ceilalți doi sunt la teologie, în timp ce fiicele mele sunt binecuvântate de Dumnezeu cu familii frumoase și numeroase”, a declarat Maria Huncă.

Chip de lumină zugrăvit pe zidurile bisericilor

Părintele Cleopa, alături de alți cuvioși ai Mănăstirii Sihăstria, este pictat pe zidurile mai multor lăcașuri de închinăciune din Moldova, potrivit „tradiției populare și spirituale”, după cum a precizat pr. Cristian Muraru, directorul Centrului de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină „Resurrectio” din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. „Planul iconografic este o expresie a gândirii dogmatice a Bisericii. El reprezintă un reflex al gândirii Bisericii asupra prezenței ei pe pământ și în cer. În partea superioară a unui sfânt lăcaș este pictată Biserica triumfătoare (Mântuitorul Hristos, îngerii, scenele din viața Domnului Iisus), iar în partea inferioară sunt zugrăvite chipurile celor care au devenit sfinți. Din acest motiv, în registrul inferior și în special în zona din pronaosul unui lăcaș de închinăciune, în tradiția populară și spirituală a Bisericii, se obișnuiește pictarea sfinților cuvioși reprezentativi ai Bisericii. În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, vechea catedrală mitropolitană din Iași, este pictat chipul părintelui Cleopa. Iată cum se face legătura dintre ctitorul picturii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și părintele Cleopa, care a fost nașul de călugărie și duhovnicul Întâistătătorului Bisericii noastre. Părintele Cleopa, alături de alți cuvioși, este pictat în mai multe biserici din Moldova cu un nimb de lumină. Preacuvioșia Sa a inspirat pe foarte mulți oameni să caute lumina, el însuși fiind lumină pentru mulți credincioși, învățați sau neînvățați, dar trăitori cu adevărat”, a explicat pr. Cristian Muraru. (Informații preluate de pe site-ul doxologia.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…