În a treia duminică după Sfintele Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, parohia „Sfântul Mucenic Antim” din municipiul Galați și-a serbat cel de-al doilea hram, potrivit edj.ro.
Programul a început în seara precedentă prin săvârșirea Vecerniei și Litiei în sfântul locaș.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți din care au făcut parte și preoți slujitori din administrația eparhială, în prezența unui număr impresionant de credincioși.
La finalul slujbei, au fost împărțite credincioșilor 400 de pachete cu alimente tradiționale. La hram au participat cu bucurie și elevii Școlii Generale „Grigore Moisil” coordonați de profesorii de Religie: părintele Vasile Cruceanu și profesoara Tudose Rodica.
De asemenea, au fost prezenți la sărbătoare și copiii din programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala”.
Prin implicarea membrilor organismelor parohiale, 25 de familii marginalizate social au fost sprijinite cu alimente de primă necesitate și alimente tradiționale, primind totodată cărți de rugăciuni, iconițe și revista eparhială „Călăuza ortodoxă”.
Parohia gălățeană este înfrățită de aproape 4 ani cu parohia Băndoiu, din Insula Mare a Brăilei, la evenimentul liturgic și misionar din această zi, participând un număr de 25 de credincioși însoțiți de preotul lor, Costin Tureac, slujitor la parohia sus-menționată.





