In data de 22 decembrie, Prea Fericirea Sa Herman, Primatul Bisericii Ortodoxe din America, a transmis cu ocazia sarbatorii Nasterii Domnului un mesaj pastoral in care afirma ca ‘in aceste zile in care celebram Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne unim glasurile cu cele ale ingerilor pentru a-L slavi pe Acela Care a luat firea noastra umana pentru a ne innoi pe noi si intreaga creatie, pentru ca noi sa putem deveni, dupa cuvintele Sfantului Apostol Petru, partasi dumnezeiestii firi. Acesta este cu adevarat un moment in care trebuie sa avem pace si buna-voire!’ De asemenea, Mitropolitul Herman a declarat ca ‘in lumea de astazi, atat de impovarata de razboaie, de calamitati naturale, chiar de ‘corectitudine politica’, si de o lipsa generala a bunatatii iubitoare, este usor sa cedezi ispitei si indoielii. Este mult mai usor sa fii atent la implinirea celor lumesti decat la slujirea celor ceresti. O data cu Intruparea Domnului suntem invitati sa privim dincolo de aceste poveri, suntem invitati sa recunoastem ca desi suntem prizonieri ai unei lumi cazute, totusi Imparatia cerurilor cea nebiruita care va veni, este deja prezenta prin Biserica, noi insa trebuie sa raspundem chemarii lui Hristos, Care spune: ‘Veniti la Mine si va voi da odihna sufletelor voastre!’
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





