Biserica Ortodoxă Română îl pomenește, mâine, 3 mai 2012, pe Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Viața unuia dintre marii stareți ai monahismului românesc este legată de cea a credincioșilor din Defileul Jiului. Cuviosul Irodion a trăit între anii 1821 – 1900 și a fost timp de 41 de ani starețul Mănăstirii gorjene Lainici. Cunoscându-se viața Sa plină de sfințenie, trupul acestuia a fost dezgropat pentru prima dată în anul 1907. Moaștele Sale s-au găsit întregi, dar au fost așezate înapoi în mormânt.
„Cuviosul Irodion a fost dezgropat la șapte ani și au fost găsite moaștele întregi. Toți au rămas uimiți de această stare deosebită și Episcopul Atanasie al Râmnicului ar fi exclamat Aista mi-ai fost, Irodioane cu alte cuvinte Așa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane. Sigur, moaștele au fost puse înapoi în mormânt, nu era o certitudine că după șapte ani sunt moaște sau nu, trebuiau să treacă zeci și sute de ani” a declarat pentru TRINITAS TV arhim. Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii Lainici.
Până în anul 1989, s-au făcut mai multe încercări de a deshuma trupul Cuviosului, dar nu s-au găsit decât oseminte împrăștiate, nefiind nicio dovadă care să certifice că aparțineau starețului de la Mănăstirea Lainici.
„În anul 1900 cuviosul Irodion se mută la Domnul. La șapte ani, cum era tradiția monahală, este dezgropat și s-au găsit sfintele moaște întregi. Au fost puse înapoi în mormânt și se făceau minuni, se vindecau demonizați, oameni bolnavi. Fapt pentru care unii oameni au început să sustragă din osemintele Cuviosului Irodion. Atunci părintele Visarion Toia când vine stareț al Mănăstirii, în 1930, aflând de această situație neplăcută a scos osemintele ce mai erau în mormânt, le-a pus într-un sicriu mai mic, a săpat la doi metrii și jumătate adâncime, a pus pământ peste sicriu, la doi metrii adâncime (adâncimea normală a mormântului) a pus oseminte ale altui părinte și toți căutători de sfinte moaște când dădeau de acelea se opreau”, a precizat Starețul Mănăstirii Lainici.
Duhovnic al Sfântului Calinic de la Cernica, Cuviosul Irodion a fost numit de sfântul ierarh, pentru zelul său duhovnicesc, „Luceafărul Mănăstirii Lainici”.





