Trecuse un al treilea val al arestărilor, determinat în mare parte de lichidarea revoluției anticomuniste de la Budapesta, și probabil că puțini se mai gândeau că deocamdată vor mai fi arestați pe motive politice. Însă ochiul vigilent al Partidului, Securitatea, avea să descopere în jurul episcopului Chesarie Petrovici al Dunării de Jos o așa-zisă conspirație legionară.
De la început organul represiv a considerat că în această poveste sunt implicați clerici absolvenți ai Seminarului Teologic ‘Sfântul Andrei’ din Galați, din perioada interbelică, atrași în militantismul legionar de către unii profesori adepți ai Mișcării Legionare. A fost ziua de 22 decembrie 1961, când Securitatea din Galați a trecut la arestarea preoților Anghel Gomolea de la Biserica ‘Sfânta Cruce’, din Brăila, Ștefan Cășaru, de la Biserica ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Brăila, Constantin Rusu și Iov Carp de la ‘Sf. Modest’ din Galați, Ioniță Bușilă, funcționar la Episcopia din Galați, cât și pe mirenii Vasile Ciubuccu, Ion M. Frosin și Gheorghe Rădulescu. Primul dintre aceștia, Anghel Gomolea, s-a născut la 4 octombrie 1912, în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Brăila. A absolvit Seminarul Teologic din Galați în 1933, după care a fost cântăreț la Biserica ‘Sf. Gheorghe’ din Brăila și student al Facultății de Teologie din Cernăuți. După obținerea licenței, în 1936 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Oprișenești din județul Brăila. Însă, din cauza presiunilor la care era supus pentru a se înregimenta politic, în 1940 s-a hotărât să devină confesor militar al Garnizoanei din Suceava. A slujit ca preot în Armata Română până la desființarea instituției clerului militar în august 1948, când a fost numit preot la Biserica ‘Sfânta Cruce’ din Brăila. Al doilea preot brăilean, Ștefan Cășaru, s-a născut la 22 iunie 1911, în Rușețu, județul Brăila. Între 1925 și 1933 a urmat Seminarul Teologic din Galați, iar între 1933 și 1937, cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți. După obținerea licenței a fost hirotonit preot pe seama unei parohii din noua Episcopie a Maramureșului, pentru ca în august 1940 să fie nevoit să se refugieze ca urmare a Diktatului de la Viena. Până în martie 1941, a slujit ca preot refugiat la Biserica ‘Sfântul Spiridon’ din Galați, apoi la câteva parohii din Episcopia Dunării de Jos, pentru ca din toamna aceluiași an să fie numit la Cimișchioi, în Episcopia de Ismail-Cetatea-Albă. Aici a slujit până la retragerea administrației românești din Basarabia în 1944, refugiindu-se ca preot la Brateș, în apropiere de Făurei, pentru ca din 1 octombrie 1946 să fie numit la Biserica ‘Sfinții Împărați’ din Brăila. Ulterior, între 1948 și 1959, acesta a ocupat postul de protopop de Brăila.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 4 mai 2012)
