Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul la Târgul Educației 2012

Elevii aflați în ultimul an de liceu sunt așteptați în aceste zile la ‘Târgul Educației 2012’ de la Universitatea din București, care se desfășoară în clădirea Facultății de Drept în zilele de 4-5 mai. Ca și în anii precedenți, alături de celelalte facultăți din cadrul Universității din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ vine în întâmpinarea liceenilor cu o ofertă de studii amplă și atractivă pentru cei care vor să cunoască mai multe despre Dumnezeu.

Standul a fost organizat și în acest an de membrii Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO). Aici, doritorii pot afla informații despre cele patru specializări ale Facultății de Teologie și detalii despre probele de admitere pentru anul universitar 2012-2013. ‘Am încercat în acest an să pregătim un stand cât mai atractiv, oferind vizitatorilor târgului tot felul de informații despre ceea ce pot studia în facultatea noastră. Cei care trec pe la standul nostru vor avea ocazia să vadă ‘pe viu’ cum se pictează o icoană bizantină și să răsfoiască câteva lucrări de teologie ortodoxă. Totodată, le-am pregătit liceenilor un mic tur virtual prin cele mai vestite centre ale Ortodoxiei de pretutindeni și scurte fragmente din gândirea Sfinților Părinți, sperând ca astfel să îi convingem de frumusețea și profunzimea istoriei și învățăturilor Bisericii Ortodoxe’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” Petru Deaconu, vicepreședinte ASTO.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…