Un festival-concurs de pictură la Craiova

Începând de luni, 7 mai, și până în data de 28 mai, elevii și liceenii din Mitropolia Olteniei se pot înscrie la Festivalul-concurs ‘Icoana – fereastră spre cer’, informează „Ziarul Lumina”. Activitatea este organizată de Fundația ‘Cuvântul care zidește’ în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Cei interesați sunt rugați să se prezinte cu lucrările lor la sediul fundației, în incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, strada Mitropolit Firmilian nr. 3. Festivalul se află la a VI-a ediție, tema de anul acesta fiind ‘Sfinți tămăduitori’.

Elevii din clasele I-IV se pot înscrie la secțiunile: desen, acuarelă, icoane pe lemn și sticlă, în timp ce elevii din ciclul gimnazial și liceal se pot înscrie la secțiunile: acuarelă, icoane pe lemn și sticlă. ‘Acest festival-concurs va avea loc la începutul lunii iunie. Lucrările primite în concurs vor fi evaluate de către un juriu de specialitate, care va desemna icoanele câștigătoare, ținând cont de o serie de criterii precum: încadrarea în tema concursului, creativitate și originalitate, creativitate tehnică și artistică’, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației ‘Cuvântul care zidește’.

Scopurile festivalului sunt promovarea desenului și a picturii cu specific religios, precum și stimularea unor schimburi de experiență între tinerii artiști. ‘Concursul urmărește promovarea valențelor educative ale religiei ortodoxe și stimularea creativității tinerilor cu preocupări în domeniul artei religioase’, a mai spus Cristina Stamatoiu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…