Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Conferinței pastoral-misionare semestriale de primăvară, București, 14 mai 2012, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.
În Patriarhia Română, anul 2012 este dedicat Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor. Este al cincilea an când, la propunerea noastră, Sfântul Sinod a ales o temă de meditație și acțiune pentru clericii și mirenii Bisericii Ortodoxe Române. S-a optat de fiecare dată pentru teme considerate prioritare pentru teologia și spiritualitatea Bisericii, încercându-se astfel să se sublinieze legătura interioară între credință și experiență, dogmă și pastorală, cult și misiune.
În centrul preocupărilor eclesiale pastoral-misionare și socio-culturale se regăsește, anul acesta, atât dimensiunea liturgică, reprezentată de Taina Sfântului Maslu, cât și componenta filantropică a misiunii creștine exprimată în compasiunea și purtarea de grijă pentru cei aflați în suferință.
Din multiplele aspecte indicate în hotărârea sinodală (nr. 300/2011), pentru Conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, din anul 2012, am ales trei aspecte majore:
1. Taina Sfântului Maslu – prezentare biblic-patristică și istorică;
2. Taina Sfântului Maslu – semnificație teologică și existențială;
3. Taina Sfântului Maslu – prezentare liturgică.
Clericii rânduiți să susțină referate acum au aprofundat mai cu seamă dimensiunea teologică și liturgică a tematicii omagiale. Însă, abordările nu sunt exclusiv liturgice, deoarece tema tratată exprimă multiple valențe ale Tradiției Bisericii.
Suferința și boala afectează nu numai omul exterior, ci și armonia sau sănătatea omului lăuntric. Din acest motiv, tămăduirea sau vindecarea, ca dar divin, sunt denumite și mântuire. Termenul provine de la numele Domnului nostru Iisus Hristos. Conform observațiilor catehetice ale Sfântului Chiril al Ierusalimului „în limba ebraică, Iisus înseamnă Mântuitor, iar în limba greacă, Cel Care vindecă. De fapt, El este doctorul sufletelor și al trupurilor și tămăduitorul celor ținuți de duhurile rele. El vindecă și ochii orbilor, dar luminează și mințile. El este doctorul șchiopilor, dar îndreaptă și picioarele păcătoșilor spre pocăință” (Cateheze baptismale X, 13).
Mântuitorul Iisus Hristos tămăduiește bolile și neputințele oamenilor, după ce predică Evanghelia împărăției celor care se mântuiesc prin pocăință și prin lucrarea harului divin (cf. Matei 9, 35). De aceea, Noul Testament este o mărturie despre lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care a vindecat oameni grav bolnavi, unii bolnavi din naștere, alții bolnavi de foarte mult timp. Iertarea păcatelor și vindecarea celor bolnavi sunt uneori însoțite de sfatul de-a nu mai păcătui, adresat celor vindecați. Trimiterea Sfinților Apostoli la propovăduire are ca scop nu doar propovăduirea Evangheliei, ci și împărtășirea puterii vindecătoare și eliberatoare, adică mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, care îi eliberează pe oameni de sub stăpânirea celui rău și îi vindecă pe cei bolnavi prin ungerea cu untdelemn (cf. Marcu 6, 13). Din această slujire încredințată de Iisus Hristos Apostolilor Săi și, prin ei, Bisericii întregi, se naște Taina Sfântului Maslu: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14 – 15).
Omul mântuit (adică vindecat de păcate și de boală) prin harul împărtășit la slujba Sfântului Maslu este persoana care a regăsit comuniunea cu Preasfânta Treime, căindu-se de păcate și făcând din suferință un prilej de întoarcere la Dumnezeu. Sfântul Maslu este o Sfântă Taină, deoarece descoperă valoarea mântuitoare a Tainei unice, și anume legătura mântuitoare și sfințitoare dintre Hristos și Biserică, adică unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții și al sănătății. În acest sens, comuniunea în rugăciune, la care cheamă Sfânta Liturghie, devine prin Sfântul Maslu principiu eclesial al ajutorării celor bolnavi prin rugăciune și îngrijire.
Mulțimea rugăciunilor și a textelor biblice din slujba Sfântului Maslu arată grija sporită acordată de Biserică celor bolnavi, prin rugăciune comunitară intensă și amplă. În același timp, bogăția duhovnicească a slujbei descoperă Taina Ungerii Tămăduitoare ca fiind o lucrare pastorală și misionară a Bisericii lui Hristos care se continuă și prin activitatea ei social-filantropică și social-medicală (cabinete și centre medicale), în buna tradiție inaugurată de Sfântul Vasile cel Mare și continuată până în modernitate inclusiv de Biserica Ortodoxă Română.
În București, de pildă, existau în secolele trecute, mănăstiri, în clădirile cărora, înainte de întemeierea spitalelor, erau adăpostiți și îngrijiți, potrivit cuvintelor Sfintei Evanghelii, bătrâni, copii, infirmi și oameni lipsiți de ajutor. Astfel de așezăminte se aflau la mănăstirile: Radu-Vodă, Sărindar, Sfântul Ioan cel Mare, Colțea, Sfântul Sava, Sfântul Spiridon-Vechi, Sfântul Pantelimon, Zlătari, Mărcuța, Antim, Pasărea, Cernica, Ciorogârla și altele.
Urcând pe firul acestei tradiții până în zilele noastre vom viziona astăzi un film documentar produs de TRINITAS TV în colaborare cu Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru a cunoaște mai bine activitatea preoților de caritate și îngrijirea bolnavilor în spitale, în centre medicale care cooperează cu Arhiepiscopia Bucureștilor, și în cabinete medicale din parohii. Pe lângă referatele prezentate astăzi, materialul video solicitat în mod expres pentru această conferință va constitui încă un prilej de reflecție asupra nevoii de aprofundare a învățăturii de credință ortodoxă privitoare la Taina Sfântului Maslu și de amplificare a cercetării și îngrijirii bolnavilor, ca expresii ale iubirii milostive arătate față de orice semen al nostru aflat în suferință sufletească și trupească.
Încheind această succintă introducere privind binomul liturgic și misionar-filantropic al temei: Sfântul Maslu – îngrijirea bolnavilor, reiterăm îndemnul din Pastorala de Paști de a uni știința cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sănătatea noastră cu grija și pentru sănătatea celor din jurul nostru și a celor mai departe de noi.
Din punct de vedere practic, pastoral, formulăm următoarele orientări și îndemnuri:
1. Sfântul Maslu, Spovedania și rugăciunile parohiei și ale familiei, ale prietenilor și cunoscuților pentru cei bolnavi constituie lucrarea duhovnicească de bază a Bisericii pentru îngrijirea bolnavilor.
2. Cercetarea sau vizitarea bolnavilor acasă ori la spital, ajutorarea lor cu bani pentru medicamente, alimente și haine completează partea spirituală a pastorației bolnavilor.
3. Punerea în practică a recomandărilor medicilor privind igiena sanitară, alimentația sănătoasă și alte demersuri pentru prevenirea bolilor sunt, de asemenea, modalități de ajutorare a semenilor noștri, deoarece este mai ușor și mai ieftin să prevenim boala decât să o vindecăm.
4. Bolile nu sunt doar urmări ale păcatelor individuale, ci, foarte adesea, sunt și urmări ale păcatelor colective care au cauzat degradări materiale și funcționale în societate și în natură, și anume: degradarea serviciilor medicale și sociale, sărăcia și subnutriția multora cauzate de lăcomia unora dornici de îmbogățire cu orice preț, individualismul și lipsa de solidaritate cu cei neajutorați, poluarea mediului înconjurător: a apei, aerului și solului, chimizarea excesivă a alimentelor și altele.
5. Toate acestea ne arată că nu avem astăzi doar oameni bolnavi în societate, ci oarecum și o societate bolnavă, în care oamenii suferă ca urmare a înmulțirii păcatelor colective sau a comportamentelor sociale negative. De aceea, este nevoie ca Sfântul Maslu să fie săvârșit nu numai pentru unii bolnavi, ci și pentru toată obștea, întrucât boala spirituală numită păcat are și aspecte sociale care au nevoie de vindecare, iar prin educație și pastorație Biserica să contribuie la însănătoșirea spirituală și morală a societății.
În concluzie, îngrijirea bolnavilor nu se reduce la tratamentul medical, ci toată lucrarea liturgică, educațională-catehetică, pastorală, social- filantropică și medicală a Bisericii este o lucrare de vindecare, de păstrare sau de recuperare a sănătății sufletului și trupului, a sănătății persoanei și a comunității.
Această înțelegere cuprinzătoare a îngrijirii bolnavilor de către Biserică se bazează pe adevărul fundamental că Izvorul vieții, al sănătății și al vindecării este Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. De aceea, în privința vindecării bolnavilor putem spune că preoții se roagă, medicii tratează, însă Dumnezeu dăruiește vindecarea sau mântuirea.
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
