Concurs interjudețean de creație plastică în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Episcopia Sloboziei și Călărașilor a organizat, în perioada 5 martie – 15 mai, Concursul interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică, ediția a II-a. Tema de anul acesta a fost ‘2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor’. Concursul a ajuns la final ieri, când toți elevii participanți au fost premiați la Centrul Cultural UNESCO ‘Ionel Perlea’ din municipiul Slobozia de către Preasfințitul Episcop Vincențiu, informează Ziarul Lumina.

Peste 900 de copii din județele Ialomița și Călărași au arătat, prin lucrări de creație, cum văd ei boala și suferința, precum și felul în care și-au asumat unele valori morale ca demnitatea, altruismul, compasiunea și sacrificiul de sine, în cadrul Concursului interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică, organizat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul Cultural ‘Ionel Perlea’ Slobozia, cele șase protopopiate ale eparhiei, inspectoratele școlare ale celor două județe și Uniunea Artiștilor Plastici – Ialomița.

Coordonatorii concursului au fost pr. Manuel Rusu, consilier cultural, pr. Constantin Pătrașcu, inspector pentru catehizarea parohială, și Gheorghe Petre, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din județul Ialomița. ‘Scopurile acestui concurs au fost exprimarea, prin intermediul creației plastice, a sentimentului religios prezent în sufletele copiilor și identificarea, stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor prin realizarea unor lucrări plastice cu temă religioasă. Principalele obiective au fost: motivarea exprimării sentimentelor religioase prin artă, pentru cât mai mulți elevi din județele Ialomița și Călărași; promovarea importanței Tainei Sfântului Maslu în vindecarea suferințelor trupești și sufletești în toate parohiile episcopiei noastre în perioada desfășurării proiectului; îmbogățirea cunoștințelor despre rolul purificator al suferinței și al bolilor, de cele mai multe ori consecințe ale propriilor noastre fapte, pentru un număr cât mai mare de copii și tineri, elevi și membri ai grupurilor de catehizare parohială, care au fost implicați în activitățile proiectului pe întreaga sa perioadă de desfășurare; cultivarea sensibilității artistice a școlarilor’, ne-a declarat părintele consilier Manuel Rusu.

Premii în valoare de 6.000 de lei

Concursul s-a desfășurat în perioada 5 martie – 15 mai, pe trei secțiuni: ‘Învățământ religios – ciclul primar’, ‘Învățământ religios – ciclul gimnazial’ și ‘Învățământ religios – ciclul liceal și teologic preuniversitar’. Cele 250 de lucrări câștigătoare la faza pe protopopiat au fost trimise la Centrul eparhial, pentru a participa la faza finală a acestui demers cultural-religios. În cadrul festivității de premiere care a avut loc ieri s-au acordat pentru fiecare secțiune premii în bani, în valoare totală de 6.000 de lei, oferiți de Episcopia Sloboziei și Călărașilor și de Centrul Cultural ‘Ionel Perlea’. Astfel, câștigătorul premiului I a primit 800 de lei, câștigătorul premiului al II-lea, 600 de lei, iar pentru premiul al III-lea s-au oferit 400 de lei. De asemenea, au fost acordate mențiuni în valoare de 200 de lei. La sfârșit, au primit diplome de participare toți elevii participanți și profesorii de religie sau preoții îndrumători, selectați pentru faza pe episcopie. ‘Dintre sugestiile noastre, deși fără caracter obligatoriu: desene, pictură religioasă, icoane etc., care să redea, într-o formă proprie de exprimare sau clasică, imagini sugestive de la slujba Sfântului Maslu, Sfinți Doctori tămăduitori, fără de arginți, Sfinții Martiri (ca formă de sacrificiu suprem), minuni ale vindecărilor săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. Desigur, aceste sugestii au avut doar caracter orientativ. A fost apreciată și originalitatea participanților și s-au urmărit în mod deosebit respectarea și încadrarea lucrării în tema propusă, originalitatea și imaginația elevilor, gradul de acoperire a foii, acuratețea lucrării’, ne-a declarat pr. Manuel Rusu.

Expoziția cu lucrările copiilor poate fi vizitată la Centrul Cultural ‘Ionel Perlea’ până pe 25 mai. Tot ieri a avut loc și Conferința pastoral-misionară de primăvară cu preoții din județul Ialomița, urmând ca joi, 17 mai, să se întrunească în conferință preoții din județul Călărași.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…