Zilele acestea, la Galați, se desfășoară simpozionul științific „2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”. În deschiderea lucrărilor, invitații au participat la Catedrala arhiepiscopală din municipiu la slujba de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, informează TRINITAS TV.
După slujbă, a fost dezvelit bustul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, la 120 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Lucrările simpozionului s-au desfășurat în Aula Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie. După cuvântul de deschidere al chiriarhului Dunării de Jos, Corala „Ortodoxia” a Arhiepiscopiei a susținut un concert de cântări specifice perioadei pascale. În continuare, profesori de teologie din țară, dar și de peste hotare, au susținut referate.
Evenimentul dedicat anului omagial 2012 este organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos în colaborare cu Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității gălățene. Joi, în cadrul simpozionului se vor desfășura și lucrările conferinței pastoral-misionare de primăvară, la care vor participa toți clericii din eparhie.





