Binecuvântare de lucrări la Bihreni, Beiuș

În Duminica a VI-a după Paști, a Orbului din naștere, 20 mai 2012, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a binecuvântat lucrările de înnoire a bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Briheni, filie a Parohiei Șuștiu, Protopopiatul Beiuș, după care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, după cum ne informează pr. Cosmin Tripon.

Construit la 1849, sfântul lăcaș a suferit de-a lungul vremii mai multe intervenții. În anul 1902 i-a fost extins sfântul altar, iar între 1990 și 1992 a fost renovat în exterior și pictat în interior, ocazie cu care a și fost târnosit, în timpul actualului paroh, părintele Remus Morar. În data de 17 iunie 2010, în urma unei furtuni puternice, turnul de pe pronaos a fost smuls din cheotori si răsturnat peste acoperișul naosului, distrugându-l în totalitate, producând pagube materiale foarte mari pentru mica comunitate de numai 100 de familii. Animați de credința în Dumnezeu dar și de trecutul ortodox al acestei așezări, a cărei vechime coboară în istorie până la anul 1588, credincioșii de aici, ajutati de primăria comunei Lunca, de oficialități centrale și județene, precum și de fii ai satului răspândiți prin diferite colțuri ale țării, și-au conjugat eforturile pentru a-i reda bisericii frumusețea și strălucirea necesare săvârșirii sfintelor slujbe. Astfel, s-a construit un acoperiș nou, s-a retencuit și repictat tot interiorul, s-au montat geamuri și uși noi, pardoseală din gresie și un iconostas nou din lemn de stejar sculptat.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea fragmentului scripturistic, Preasfințitul Sofronie a explicat celor prezenți semnificația duhovnicească a actelor văzute săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos cu ocazia vindecării orbului din naștere: „Pericopa Evanghelică a Duminicii a șasea după Paști ne arată minunea restaurării firii omenești căzute, de către Fiul lui Dumnezeu, Care, în urma păcatului strămoșesc, a venit să o vindece pe aceasta de suferință, boală, neputință și moarte. Faptul că a luat tină din pământ ne amintește de actul creației, când Dumnezeu a luat țărână din pământ, și l-a făcut pe om, arătând că, de fapt, El, prin Care toate s-au făcut, este singurul care poate să recreeze lumea. Saliva pe care Domnul a folosit-o la prepararea tinei cu care a uns ochii orbului arată, pe de o parte, deplina Sa umanitate, iar pe de altă parte, faptul că El S-a făcut om ca să refacă ceea ce s-a stricat. Scăldătoarea Siloamului este o prefigurare a cristelniței, a baptisteriului din Biserica primară, și este o trimitere directă la timpul apelor primordiale de care Dumnezeu s-a folosit ca să creeze lumea, pe deasupra cărora se purta Duhul lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.

În încheiere, PS Sofronie a subliniat necesitatea mărturisirii pentru fiecare creșin a credinței în Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii: „Să continuăm să mărturisim cu bucurie, cu lumină în suflet, cu credință, marele adevăr al credinței noastre creștine ortodoxe al Învierii Mântuitorului, arvună a învierii noastre”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…