Centrul Sfântul Nectarie promovat de elevii clujeni

Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, le-a prezentat tinerilor din Consiliul Județean al Elevilor din Cluj proiectul Centrului de îngrijiri paliative ‘Sfântul Nectarie’, în vederea cooptării lor în campania de strângere de fonduri pentru finalizarea acestui așezământ, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Ierarhul s-a întâlnit cu elevii la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, unde a dialogat cu tinerii și le-a prezentat, în format power-point, activitatea Așezământului de îngrijiri paliative ‘Sfântul Nectarie’. ‘Elevii se vor putea implica în susținerea campaniei, probabil și prin strângere de fonduri, dar și prin alte activități, deoarece încă suntem în perioada în care pot fi depuse formulare pentru cei 2% din impozit. Tinerii, fiind și inventivi, și cu experiență de deschidere spre activitățile umanitare, vor veni poate și cu alte idei’, a spus Preasfințitul Vasile Someșanul.

Ierarhul le-a spus celor prezenți că, ajutând la finalizarea acestui așezământ medical, se vor face următori ai lui Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor. ‘În mod deosebit bolnavii, indiferent de confesiune sau naționalitate, sunt primiți la serviciile noastre și beneficiază gratuit de asistență medicală și de medicație atunci când au venituri sub 500 de lei pe lună’, a arătat PS Vasile Someșanul.

Episcopul a adăugat că, deși Clujul este un centru medical foarte bine dezvoltat, cu instituții importante de profil, în ultimul timp, din cauză că rata bolilor oncologice este într-o continuă creștere și o seamă de bolnavi nu mai pot beneficia de serviciile spitalelor, Biserica a creat acest centru care, pe lângă terapia durerii într-un centru de tip Hospice, urmează să beneficieze și de asistență duhovnicească deosebită. ‘Orice faptă bună pe care noi o săvârșim ne înnobilează caracterul și aduce un plus de armonie, de lumină și de bucurie în familia noastră, în comunitatea în care trăim și în întreaga societate’, a mai spus PS Vasile Someșanul.

Campania elevilor

Elevii au fost foarte entuziaști și au arătat că se vor implica în transmiterea informației prin școli și licee, după cum a spus vicepreședinta Consiliului Județean al Elevilor, Iulia Miron. ‘În comunitatea noastră este nevoie de un astfel de spital și este nevoie ca elevii în general să se implice în voluntariat și să ajute. Noi, ca reprezentanți ai elevilor, suntem dornici să ajutăm în primul rând în diseminarea informației. Vom împărți afișe peste tot, prin școli, prin blocuri, pe străzi, după care vom apela și la site-urile on-line, la facebook, la blogurile noastre, la grupurile de discuții, iar în felul acesta, fie că este vorba de o donație, fie că este vorba de o activitate la care vor trebui să participe voluntari sau mai multe persoane, lumea va ști’, a spus Iulia Miron.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…