Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii parohiei bistrițene Romuli din Protopopiatul Năsăud al Arhiepiscopiei Clujului. Biserica din localitate, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, a fost resfințită, astăzi, de Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei. După slujba de sfințire, înaltul ierarh, înconjurat de un sobor de peste 10 preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, după cum informează Radio TRINITAS.
Sutelor de credincioși prezenți, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit despre importanța citirii Sfintei Scripturi și a participării la slujbele Bisericii.
Foto: Arhivă
„Să afirmăm faptul că Domnul Hristos este singura șansă pentru omenirea de astăzi și dintotdeauna. Și ca să ne putem apropia mai ușor de Domnul Hristos e bine să-i știm învățătura și să căutăm Biserica unde ne întâlnim cu El”.
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Romuli are o vechime de mai bine de o sută de ani.
În ultima perioadă acolo au avut loc mai multe lucrări de restaurare.





