În Duminica a VII-a după Paști, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Măru din Caraș-Severin. Chiriarhul a resfințit biserica parohială, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, și oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
Biserica, „Pogorârea Sfântului Duh”, târnosită în anul 1937, este cunoscută credincioșilor din zonă pentru Icoana făcătoare minuni a Maicii domnului pe care o adăpostește. Aceasta datează din anul 1520 și a fost pictată în Muntele Athos. Icoana de la Măru este purtată în fiecare an în pelerinaj la praznicul „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, cu prilejul hramului schitului Poiana Mărului.
La slujbă au participat un număr însemnat de credincioși precum și autorități locale. În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh a fost hirotesit iconom, iar ctitorii și binefăcătorii bisericii au primit, din partea Ierarhului, acte de cinstire.





