În prima duminică după praznicul Înălțării Domnului s-a închegat o frumoasă tradiție în Europa Occidentală, ca românii să se adune pentru a pomeni eroii neamului românesc ce au murit în lagărele din Alsacia și Lorena. O asemenea manifestare religioasă a avut loc ieri, la cimitirul de la Soulzmatt, din Alsacia franceză.
După crâncenele lupte duse pe teritoriul românesc în lunile octombrie și noiembrie 1916, prizonierii români au fost transportați cu trenul în lagărele de concentrare din Alsacia și Lorena. Lipsiți de hrană și înghețați de cumplitul frig al zilelor de ianuarie și februarie ale anului 1917, mare parte dintre ei au murit pe drum. Ceilalți, supuși condițiilor inumane și relelor tratamente, încât se poate vorbi și de un proces de exterminare, au trecut și ei curând la Domnul, aproximativ 150 de prizonieri, iar în timpul primului război aproximativ trei mii de români și-au pierdut viața în Alsacia și Lorena. La propunerea Comitetului pentru amenajarea și îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia, la 30 august 1919, orașul Soulzmatt a dăruit României platoul de la Val du Pâtre, pe care odinioară fusese amplasat lagărul prizonierilor români și pe care a fost amenajat ulterior actualul cimitir militar român, inaugurat de regele Ferdinand I și regina Maria la 8 aprilie 1924. Întru cinstea acestor eroi ai neamului românesc, românii din diaspora au hotărât ca în prima duminică după praznicul Înălțării Domnului să se săvârșească slujbe de pomenire. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Iosif al Europei Meridionale și Occidentale, Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a fost prezent la cimitirul Soulzmatt din Alsacia. ‘Este o tradiție de a sluji Sfânta Litrughie în cimitirul românesc de la Soulzmatt din Alsacia. Istoricii ne spun că în perioada martie – mai au murit aproximativ 150 de români, majoritatea dintre ei înfometați până la inaniție, înghețați de frig și mistuiți de dorul după cei de acasă. Adeseori, prizonierii români erau hrăniți cu colțuri de pâine sau cartofi, aruncați de copiii alsacieni. Aceasta este și motivația pentru care întotdeauna simțim că însăși istoria pe care o respiră aceste locuri ne dă imboldul de a nu rămâne încleștați în nepăsare, în negrijă și neatenție față de trecutul nostru’, a declarat Preasfinția Sa pentru Radio Trinitas.
Soldații români făceau slujba îngropării fraților lor adormiți
Mărturii teribile despre calvarul prizonierilor români din lagărele de concentrare germane din Alsacia și Lorena ne oferă Jean Nouzille (‘Le calvar de prisonniers roumains dâAlsace et Lorraine’, București 1997), care a adunat numeroase mărturii de la cei care au supraviețuit acelor condiții groaznice. Autorul precizează că soldații români purtau uniformă gri albăstruie cu lizieră roșie sau verde la guler, însă cel mai adesea aveau zdrențe. ‘Unii dintre ei erau desculți sau cu picioarele învelite în cârpe. Veșmintele sunt deșirate și prizonierii sunt adesea nevoiți să recupereze îmbrăcămintea celor morți. (…) La început, înmormântările aveau loc duminica. Fiecare sicriu era condus de 4 prizonieri români și lua drumul capelei pentru a ajunge la locul numit Grienling, la 500 de metri sud de Soulzmatt, pe un teren comunal situat lângă cimitirul satului. Odată groapa săpată, purtătorii făceau un cerc în jurul sicriului sub supravegherea gardienilor. Un soldat român lua cuvântul pentru a recita slujba de îngropăciune și pentru a vorbi despre viața defunctului’. Acest fragment este doar o mică parte din cele suferite de prizonierii români.
