Vineri, 1 iunie 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviștei, prin intermediul Sectorului Social-Filantropic, a oferit, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, copiilor de la Complexul de Servicii Comunitare Floare de Colț din Târgoviște, daruri constând din echipament sportiv și obiecte necesare laboratorului de artă al instituției, după cum ne-a informat Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Tot cu această ocazie membri ai filialei Dâmbovița a A.S.CO.R. au oferit, în dar, acestor copii dulciuri și au prezentat un program artistic.
Această acțiune promovează viziunea asupra vieții și a copiilor pe care Biserica noastră o are, fapt ce a reieșit și din mesajul pe care Înaltpreasfinția Sa l-a adresat cu acest prilej și care a evidențiat rolul special pe care copiii îl au în viața noastră personală, în viața societății și a Bisericii noastre. Ei reprezintă darul cel mai de preț al familiei, rodul său bogat, precum și binecuvântarea aleasă pe care Dumnezeu o oferă, pentru susținerea și continuarea vieții umane pe pământ, dar și pentru transmiterea tezaurului spiritual și cultural al umanității.





