Părinții și copiii în lumina iubirii lui Dumnezeu

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Părinților și a Copiilor, 3 iunie 2012:

Urmare hotărârii nr. 629 din 29 februarie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică după data de 1 iunie a fiecărui an este dedicată de Biserica noastră părinților și copiilor. Anul acesta (2012) „Duminica Părinților și a Copiilor” coincide cu Cincizecimea sau Rusaliile, care este marea sărbătoare a venirii în lume a Duhului Sfânt, pentru constituirea Bisericii adunând toate popoarele în iubirea lui Dumnezeu Tatăl și a credinței în Hristos mărturisită în familie și în societate. În acest sens, rugăciunea, educația religioasă și iubirea de aproapele constituie componente esențiale ale vieții familiei creștine.

Iar familia creștină se constituie prin binecuvântarea pe care o dăruiește Biserica lui Hristos unirii dintre un bărbat și o femeie, pentru a fi în lume icoană a iubirii lui Hristos față de Biserică. În această familie se nasc copiii pe care Biserica îi botează în numele Preasfintei Treimi, pentru a deveni cetățeni ai Împărăției Preasfintei Treimi.

Astăzi trebuie cultivată și mai mult legătura dintre viața familiei și viața Bisericii. Familia are nevoie de binecuvântarea sfântă a Bisericii, pentru a se sfinți, iar Biserica are nevoie de participarea familiei la viața și activitatea ei pentru a se întări.

În această perspectivă, Biserica Ortodoxă Română desfășoară de mai mult timp o serie de programe de cateheze și asistență pastorală a familiilor aflate în dificultate. Astfel, prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) a fost dedicată migranților români. Prin aceasta, Biserica arată că este preocupată de problemele din familiile celor care au emigrat în străinătate, și anume problema abandonului copiilor de către părinți și a bătrânilor de către cei tineri, pericolul abandonului școlar, al delicvenței juvenile, al drogurilor, al violenței și altele.

Prin Concursul național privind miniproiecte de educație social-filantropică „Copilul învață iubirea lui Hristos”, desfășurat în cadrul Programului „Hristos împărtășit copiilor” și prin Concursul național din cadrul Proiectului „Alege Școala!”, Biserica Ortodoxă Română se străduiește să-i educe pe copii în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință, să prevină abandonul școlar în familiile sărace și în cele în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate, să descopere și să încurajeze copiii talentați spre a-și dezvolta calitățile lor în folosul Bisericii și societății. De asemenea, prin activitățile catehetice din parohii, organizate în cadrul acestor proiecte pentru 30.000 de copii, prin taberele de creație, la care participă 9.618 copii, Biserica încearcă să suplinească lipsa de afecțiune părintească, să cultive valorile autentice și să consolideze legătura dintre părinți și copii, dintre școală și biserică. Luând aminte la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, „Lăsați copii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei 19,14), trebuie să cultivăm prin rugăciune și fapte bune legătura familiei cu Hristos și cu Biserica Sa, pentru a sfinți viața părinților și a copiilor și pentru a ajuta societatea umană să cultive în interiorul ei pacea, comuniunea și solidaritatea.

De aceea, astăzi, îndemnăm părintește parohiile, mănăstirile și unitățile social-filantropice ale Bisericii noastre și pe toți oamenii cu suflet mare să ajute mai mult familiile cu mulți copii, copiii bolnavi, orfani și săraci, pentru a simți că iubirea milostivă lui Hristos pentru ei se arată prin mâinile noastre harnice și darnice!

Totodată, felicităm pe toți părinții care-și cresc copiii în credință și îi ajută să fie buni fii ai Bisericii și ai poporului român. Tuturor le dorim ani mulți cu sănătate și bucurie!

Cu aleasă prețuire și părintească binecuvântare,

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…