Sărbătorim pe toți sfinții în Duminica de după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt pentru a arăta ‘că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfințirea oamenilor. Duhul Sfânt face din oamenii credincioși sfinți’.
Sărbătorirea tuturor sfinților în prima Duminică după Rusalii apare pentru prima dată în Antiohia, în secolul al IV-lea, după cum aflăm de la Sfântul Ioan Gură de Aur, că această sărbătoare era dedicată în primul rând sfinților martiri al căror nume nu era cunoscut. Această zi a devenit în timp o sărbătoare a tuturor sfinților, o zi a sfințeniei, ziua când ne rugăm ‘prietenilor’ și ‘casnicilor lui Dumnezeu’ să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre.
Trăim într-o societate bulversată de criza economică, ca urmare a unei profunde crize morale, și mai ales a unei crize axiologice și identitare, deoarece omul a devenit tot mai mult ceva, într-un șir de nume spuse la întâmplare, și nu cineva ca persoană care se raportează la iubirea treimică a Bunului Dumnezeu, Unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Doar raportându-se la relația de iubire cu Dumnezeu omul devine cineva atât în planul existenței sale pe pământ, cât mai ales în planul mântuirii, al existenței sale veșnice în Împărăția lui Dumnezeu. Suntem cineva doar în relație de iubire cu Cel care este Însăși Sfințenia, și anume Dumnezeu. De ce spun aceste lucruri? Pentru că există astăzi, mai ales în rândul tinerilor, obsesia de a fi cineva, de a fi VIP, de a fi important pentru un moment al timpului agitat pe care îl trăim, însă ceea ce nu conștientizează ei este faptul că devin doar ceva. Adică, nu sunt decât instrumente de moment, folosite pentru a prezenta o altă imagine a materialismului și consumismului societății în care trăim. Sfinții sunt tocmai acele modele ale oamenilor care sunt cu adevărat cineva, nu doar pentru câteva zile sau câțiva ani, ci pentru totdeauna în Împărăția lui Dumnezeu. Această identitate a sfințeniei persoanei se capătă doar prin smerenie, fapte bune, credință totală și iubire necondiționată față de Cel numit de cetele îngerești ‘Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Sa’ (Is. VI, 3).
Sfinții sunt eroii iubirii divine, adică ei reprezintă modelul creștinului pentru a atinge obiectivul existenței sale în lumea aceasta, și anume mântuirea. Copiii sunt învățați astăzi, de mici, să devină eroi, însă, din păcate, doar eroi ai lumii acesteia, nu eroi în Împărăția lui Dumnezeu. Prea puțin astăzi atât copiii, cât și tinerii mai sunt învățați să-și găsească repere în viețile sfinților, sau cel puțin în viața sfântului al cărui nume îl poartă. Prea mult imaginile siliconate din tabloide au luat locul, în mintea și sufletele tinerilor noștri, icoanelor mărturisirii, fie prin martiraj, fie printr-o viață cuvioasă închinată lui Dumnezeu, a sfinților din sinaxare.
Omul modern trebuie să înțeleagă că nu este chemat doar la o existență efemeră în lumea aceasta, ci în primul rând este chemat prin creație de Dumnezeu la sfințenie, adică la viețuire veșnică în Împărăția Sa. Această chemare ne este adresată de Dumnezeu încă de la Botez, Taina care ne pune pe traiectoria sfințeniei, care are ca destinație Împărăția cerurilor. Depinde numai de noi dacă vrem să fim eroi ai zilei sau eroi în Împărăția lui Dumnezeu.
Sfințenia nu este apanajul unei generații, al unui timp din istorie, ci este răspunsul permanent al creștinului autentic, plin de iubire, credință și fapte bune la iubirea lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Toți suntem chemați la sfințenie, avem mijloacele, avem modelele, depinde numai de noi dacă vrem să le urmăm. (Articol semnat de Pr. Dr. Ciprian Florin Apetrei, Directorul Agenției de știri BASILICA, publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 10 iunie 2012)
