Conferința europeană a capelanilor de închisoare

La întâlnirea găzduită de Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus au participat peste 120 de capelani de închisoare de diferite confesiuni, implicați în pastorația persoanelor private de libertate. Viitoarea conferință europeană va avea loc în 2016, în Suedia, un preot român fiind ales în comitetul de organizare, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Un grup numeros de preoți capelani ortodocși români a întregit numărul invitaților la conferință, fiind o bună ocazie pentru slujitorii sfintelor altare din România să afle mai multe despre legislația europeană privitoare la asistența religioasă în penitenciare, situația sistemelor de închisori din alte țări și lucruri legate de pastorație. Finalul întâlnirii de la Sâmbăta de Sus a fost dedicat problemelor organizatorice. S-a hotărât, astfel, ca următoarea Conferință Europeană a Asociației Capelanilor de Închisoare din Europa (IPCA-Europe) să aibă loc în 2016, în Suedia. De asemenea, un nou comitet de organizare a fost ales, iar membrii actualului comitet de organizare au fost felicitați și distinși cu diplome de apreciere.

Pentru prima dată în istoria IPCA-Europe, din comitetul de organizare a viitoarei conferințe din Suedia face parte și un capelan ortodox român, și anume pr. Ionuț Vaseliu, de la Penitenciarul Poarta Albă.

‘Au fost șase candidați din tot atâtea țări, iar părintele Ionuț Vaseliu a primit cele mai multe voturi, 50 din 103, devansând candidații din Germania, Austria, Suedia, Franța și Olanda. Noul comitet de organizare, din care face parte și părintele Vaseliu, și-a intrat deja în rol și au existat discuții cu privire la următoarea conferință europeană’, ne-a spus coordonatorul preoților de închisoare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, pr. Florin Smarandi.

Comunicare mai bună între capelanii ortodocși

Printre oaspeții de seamă de la Sâmbăta de Sus îl amintim și pe directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, Florin Șerpe. În discuțiile din cadrul celor 12 ateliere de lucru, capelanii români au aflat detalii despre sistemele de penitenciare din alte țări, unde relațiile cu instituțiile statului, cu Bisericile și organizațiile de apărare a drepturilor omului sunt la un nivel avansat.

‘Am avut și o întâlnire de lucru cu ceilalți capelani ortodocși, din alte țări, precum Rusia, Serbia, Bulgaria, Suedia etc. S-a decis crearea unei rețele de comunicare între preoții capelani ortodocși, pentru viitoare colaborări și schimburi de experiențe’, ne-a mai spus pr. Florin Smarandi. Eforturile depuse de starețul mănăstirii brașovene, arhimandritul Ilarion Urs, împreună cu membrii comitetului local de organizare, au fost apreciate de participanți. Atelierele de lucru, discuțiile în plen și toate activitățile s-au desfășurat în condiții excelente, iar conferința s-a încheiat cu o slujbă de binecuvântare oficiată de părintele stareț, după cum a mai menționat pr. Florin Smarandi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…