Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Veniamin Costachi’ de la Mănăstirea Neamț au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o serie de activități în Eparhia Argeșului și Muscelului, în cadrul proiectului internațional ‘Tradiție, cultură și căi spirituale’, după cum informează „Ziarul Lumina”.
Deschiderea oficială a festivităților a avut loc joi, 7 iunie, la Mănăstirea Nămăiești, unde IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a binecuvântat buna desfășurare a activităților, anunțând totodată și programul pentru această ediție. Ospitalitatea gazdelor a fost deosebită la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Iustin Patriarhul’ din Câmpulung Muscel. Programul parteneriatului a cuprins și vizita unor monumente istorice, mănăstiri și instituții de cultură.
Vineri, 8 iunie, a fost organizat un pelerinaj la mănăstirile de pe Valea Oltului, unde am admirat măreția naturii creată de Dumnezeu, dar și măreția ctitoriilor voievodale Turnu, Cozia, sau a altor așezări monahale.
În acest pelerinaj am fost însoțiți de IPS Calinic, iar la Mănăstirea Brâncoveanu am avut bucuria să primim binecuvântarea Înalt Preasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Reușita activităților din această ediție a parteneriatului se datorează Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitului Calinic, părintelui prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal de la Mănăstirea Neamț, profesorilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Câmpulung Muscel și profesorilor de la seminarul nemțean.





