În data de 17 iunie 2012, Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), Preasfințitul Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a poposit în biserica din parohia Gâlgău, protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, prezent fiind și Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba de sfințire a casei parohiale, după cum informează episcopiasalajului.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a scos în evidență importanța duminicii – a tuturor sfinților români cunoscuți și necunoscuți și a vorbit despre sfințenie și i-a îndemnat pe credincioși să aibă modele în viața lor pe sfinți. La final, i-a felicitat pe părintele și pe credincioși pentru jertfelnicia lor.
Preacucernicul Părinte Paroh a mulțumit Preasfințitului pentru prezență, pentru cuvântul de învățătură și pentru distincție, care este deopotrivă și meritul credincioșilor.
Bucuria credincioșilor din parohia Gâlgău a fost mai deplină prin slujba de sfințire a casei parohiale.





