Proiectul ‘AnimaNova – Integrare pe piața muncii pentru persoanele traficate’, implementat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, împreună cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române și alte cinci instituții italiene, în perioada 2009-2012, s-a încheiat. Conferința finală a avut loc marți, 26 iunie, la hotelul Minerva din București, după cum ne informează Ziarul Lumina.
Proiectul cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 a avut ca obiectiv principal să faciliteze schimbul de bune practici și lucrul împreună al reprezentanților organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale active în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane și al acordării de asistență persoanelor traficate, atât în România, cât și în Italia.
În cadrul conferinței de ieri au fost prezentate rezultatele obținute la sfârșitul celor trei ani de implementare, precum și contextul în care proiectul a fost derulat. Printre rezultatele principale ale proiectului, cele mai importante sunt: crearea unei comunități de practică a profesioniștilor în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, realizarea unei cercetări calitative privind traficul de persoane în vederea exploatării sexuale în România și Italia (în perioada 2007-2011), campania de prevenire a traficului de persoane ‘Protejează-i pe cei dragi!’, derulată în România în cele 8 regiuni de dezvoltare. În cadrul proiectului, 600 de reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale din România și 250 de reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale din Italia au fost implicați în activitățile naționale și transnaționale ale proiectului (conferințe, seminarii, vizite de studiu și programe de internship). ‘Există mai multe tipuri de rezultate care vor fi valorificate în componenta de prevenire, și mă refer în primul rând la filmul-documentar realizat pe baza mărturiilor unor victime ale traficului de persoane și ale familiilor lor; de asemenea, există un blog al campaniei (blog.animanova.ro) în care este descrisă abordarea pe care noi am avut-o în această campanie de prevenire, o abordare nouă și diferită față de tot ce s-a făcut până acum, prin faptul că nu ne adresăm direct potențialelor victime, ci ne adresăm tuturor celor din jurul lor, și în mod special acelor persoane care pot proteja tinerii adolescenți astfel încât ei să nu devină victime ale acestui fenomen’, ne-a declarat Irina Sorescu, președinte executiv al Centrului Parteneriat pentru Egalitate.
Tot în cadrul evenimentului de ieri au fost aduse în dezbatere perspectivele viitoare de lucru privind fenomenul traficului de persoane, atât la nivelul cooperării transnaționale între România și Italia, cât și la nivel european, cu accent special asupra posibilelor strategii, practici și modele de intervenție în domeniu, care vor reprezenta priorități și vor putea fi implementate în cadrul următoarei perioade de programare (2014-2020). Federația Filantropia a fost reprezentată la acest eveniment de pr. Cosmin Grigorescu, directorul executiv al federației. ‘Ca partener în cadrul acestui proiect, Federația Filantropia a organizat întâlniri de lucru și seminarii, a identificat participanți între organizațiile membre ale federației și din eparhiile Patriarhiei Române și le-a facilitat participarea atât la seminariile din România, cât și la cele din Italia. Prin acest proiect, Federația Filantropia este conectată astăzi la o rețea de organizații non-guvernamentale și instituții care luptă împotriva traficului de persoane, având acces la o bază de date și la persoane-resursă care pot ajuta ONG-urile membre ale federației care vor să lupte împotriva traficului de persoane’, a declarat pr. Cosmin Grigorescu.





