În temniță, sub ocrotirea Sfinților Petru și Pavel

Biserica noastră îi sărbătorește astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, martirizați la Roma în timpul împăratului Nero, din anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar și pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleși ocrotitori ai mai multor țări și orașe, biserici și mănăstiri, precum și de așezăminte filantropice, de ocrotire socială și ai penitenciarelor.

În 1993 și 1997, s-au semnat două protocoale între Patriarhia Română și Ministerul Justiției privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost declarați ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, se arată că ‘ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administrației penitenciare’. În majoritatea unităților penitenciare din țara noastră au fost înființate biserici, capele și paraclise, unde există câte un preot ortodox care se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, și de acordarea serviciilor de asistență religioasă și consiliere spirituală deținuților care solicită acest lucru.

Despre motivele pentru care cei doi Apostoli au fost aleși ca ocrotitori ai sistemul penitenciar românesc ne-a vorbit Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii: ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost aleși patronii și ocrotitorii celor aflați în detenție și ai penitenciarilor din România pentru faptul că ambii, atât Sfântul Apostol Petru, cât și Sfântul Apostol Pavel, au trecut prin lanțuri și închisori pentru Hristos și Evanghelia Sa. Sfântul Apostol Petru a fost închis din ordinul lui Irod și eliberat în chip minunat de către îngerul Domnului, în vreme ce Biserica din Ierusalim făcea rugăciuni stăruitoare pentru el, așa cum citim în Faptele Apostolilor. Cunoaștem că Biserica are și o zi de prăznuire a acestui eveniment, la 16 ianuarie, și anume Sărbătoarea închinării lanțului Sfântului Apostol Petru. Celălalt Apostol, Sfântul Pavel, a fost și el închis și acolo a propovăduit cuvântul Evangheliei celor ce se aflau împreună cu el, așa încât mulți s-au convertit la credința creștină. El însuși se numește pe sine ‘rob al lui Iisus Hristos și întemnițat pentru Domnul’. La Roma se păstrează până astăzi, la închisoarea Mamertina, celula în care a fost închis Sfântul Apostol Pavel. Pentru acest motiv, ei au fost aleși ca ocrotitori ai deținuților, aflați pentru o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, în închisoare. De aceea, în ziua de 29 iunie, în toate penitenciarele din România au loc manifestări religioase, duhovnicești și culturale, toate închinate pomenirii celor doi corifei ai Apostolilor’.

Deținuții de la Penitenciarul de maximă siguranță din Tulcea se bucură de o deosebită grijă din partea episcopului și a preoților, care slujesc împreună în preajma marilor sărbători în capela penitenciarului, aflată sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. ‘În Episcopia Tulcii, există de patru ani un protocol de colaborare între episcopie și penitenciar, care este reînnoit an de an. În baza acestui protocol, preoții din municipiul Tulcea oferă asistență religioasă deținuților. Astfel, în fiecare zi de marți, un grup de cinci preoți merg în penitenciar și vizitează la celule pe deținuți. Există în incinta penitenciarului și o frumoasă capelă închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care a fost sfințită în anul 2008 și unde zilnic au loc slujbe religioase la care participă o parte din deținuți, sub conducerea preotului capelan Nicu Partebună. Această capelă a fost împodobită cu o frumoasă pictură, și ceea ce este interesant este faptul că toate scenele importante din viața Sfinților Petru și Pavel, mai ales cele care au legătură cu trecerea lor prin temniță, sunt zugrăvite în această capelă. În fiecare an săvârșim acolo de mai multe ori Sfânta Liturghie arhierească, mai ales în preajma marilor sărbători. Și avem și întâlniri cu deținuții care primesc de multe ori daruri din partea Centrului eparhial. Îi vizităm pe deținuți și cu alte prilejuri, oficiind slujba Vecerniei, Sfeștania sau slujba Sfântului Maslu. Ne bucurăm de deschiderea pe care și conducerea penitenciarului, dar și deținuții de acolo o au față de cuvântul Evangheliei Mântuitorului, cât și de interesul pe care îl manifestă mulți dintre ei în legătură cu problemele vieții duhovnicești. Credincioșii de la parohiile din oraș sau din jurul municipiului Tulcea, cu prilejul marilor sărbători, împreună cu păstorii lor duhovnicești, îi vizitează pe cei aflați în penitenciar, aducându-le un licăr de mângâiere și de speranță. Iată cum și Biserica se roagă și stă alături de cei care sunt în detenție și îi îndeamnă pe aceștia la pocăință sinceră pentru ca, atunci când vor fi eliberați, să înceapă o viață nouă deoarece și Biserica, și societatea au nevoie de oameni noi, de oameni devotați, și, în același timp, și familiile lor. Știm cu toții că Mântuitorul Hristos S-a identificat și cu cei aflați în temniță. De aceea noi, ca și creștini, nu putem să-i uităm pe frații noștri care sunt acolo; să ne rugăm pentru ei, să-i ajutăm după posibilitățile noastre, pentru ca să simtă și ei că într-adevăr fac parte din Trupul tainic al Domnului care este Sfânta noastră Biserică’, a mai spus Preasfințitul Episcop Visarion pentru Ziarul Lumina.

‘Cu Hristos în temniță’ la Penitenciarul din Giurgiu

Un alt lăcaș de rugăciune care își serbează astăzi ocrotitorii este Capela ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din Penitenciarul de maximă siguranță din Giurgiu. În baza unui protocol de colaborare, Episcopia Giurgiului desfășoară programul ‘Cu Hristos în temniță’. Părintele Edmond Nicolae Popa, consilier social al Episcopiei Giurgiului, ne-a declarat: ‘În cadrul acestui proiect, organizăm de-a lungul anului mai multe întâlniri duhovnicești cu persoanele private de libertate și, pe lângă faptul că îi ajutăm cu publicații, calendare și cărți de rugăciune, îi ajutăm și cu îmbrăcăminte sau alte lucruri, în funcție de necesitățile fiecăruia’. Pastorația desfășurată în penitenciarul din Giurgiu în ultimii ani a dat roade neașteptate. Câțiva deținuți și-au descoperit pasiunea pentru arta bisericească, pictând icoane și sculptând iconostase, uși bisericești, troițe, sfeșnice, catapetesme, strane, bănci și alte obiecte de mobilier bisericesc. Lucrările lor sunt expuse în cadrul expozițiilor intitulate generic ‘Lumina din sufletul nostru’, care sunt organizate periodic la sediul administrativ al Episcopiei Giurgiului.

Alte capele care poartă hramul ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ se află la penitenciarele din Timișoara, Arad și Galați, unde există o colaborare foarte bună cu centrele eparhiale. La Penitenciarul din Oradea, în fiecare an, în ajunul praznicului, se desfășoară concursul ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii penitenciarelor’, organizat de către Serviciul de educație și capelă din cadrul Penitenciarului Oradea, în colaborare cu Episcopia Oradiei.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au cunoscut suferința detenției și se roagă pentru cei privați periodic sau definitiv de libertate, dar ei sunt pentru aceștia și modele de pocăință. Ambii Apostoli I-au greșit lui Hristos – unul lepădându-se de El, altul prigonindu-L -, dar prin mila lui Dumnezeu au găsit puterea de a se îndrepta și de a deveni Apostoli iubiți. Detenția și pocăința lor îi ajută pe cei lipsiți de libertate să înțeleagă mai bine sensul penitenței ca pocăință.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…