Colectă pentru o nouă biserică în satul clujean Dealu Negru

În bisericile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va debuta duminică o colectă pentru ridicarea unei noi biserici în satul clujean Dealu Negru, comuna Călățele, după cum informează radiorenasterea.ro. În urma unui incendiu devastator din data de 26 iunie, provocat potrivit primelor estimări de un scurt circuit electric, a fost complet distrusă vechea biserică din lemn din 1765, cu hramul „Înălțarea Domnului”, aflată pe lista monumentelor istorice, precum și toate obiectele din lemn, pictura și icoanele vechi aflate în sfântul lăcaș. Vechea biserică era unul dintre puținele biserici construite din bârne de brad și stejar. Biserica aparținea inițial credincioșilor din Finciu iar în anul 1935 a fost amplasata în filia parohiei, Finciu-Pădure sau Dealu Negru. Între anii1991-1998 biserica a fost reparată în mare parte pe cheltuiala bunilor credincioși din localitate avându-i ca îndrumători pe P.C. Preoții Vasile Dan și Ioan Deac. În anul 1998, luna noiembrie, Sfânta biserică a fost resfințită de către PS Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului Vasile Someșanul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În situația actuală, Arhiepiscopia Clujului îi îndeamnă pe credincioși să fie alături de localnici, pentru a-i sprijini să-și poată ridica o nouă biserică.

Purtătorul de cuvânt al Eparhiei, pr. Bogdan Ivanov, a declarat: „Datorită faptului că fusese de curând restaurată și era singurul locaș de cult din acea zonă a Huedinului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a luat hotărârea înțeleaptă de a organiza o colectă în întreaga Eparhie în sprijinul acestei comunități pentru a le oferi un ajutor financiar cu care să înceapă construirea unui nou locaș de cult. Astfel că, prin intermediul unei scrisori pastorale, trimisă protopopilor și preoților din parohiile Arhiepiscopiei noastre, Înaltpreasfințitul a făcut un apel călduros către toți credincioșii ca în duminica din 22 iulie să organizeze o colectă în bani în beneficiul acestor frați ai noștri credincioși care și-au pierdut biserica”.

Noua biserica va fi construita din zid, nu din lemn ca cea veche, iar costurile estimate se ridica la 2-3 miliarde de lei vechi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…