Sfințenie și cultură la Mănăstirea Agapia

În ajunul pomenirii Sfântului Prooroc Ilie au debutat la Mănăstirea Agapia din județul Neamț o serie de manifestări cultural-duhovnicești, ce se vor desfășura pe durata a trei zile și care vor marca prăznuirea a 370 de ani de la sfințirea temeliei bisericii, 150 de ani de la sfințirea picturii acesteia, precum și pomenirea lui Nicolae Grigorescu, pictorul bisericii, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc, mâine, 21 iulie, 105 ani, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Ieri-dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie, după care s-a oficiat slujba Aghezmei. La ora 10:00 a sosit Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a sfințit noul muzeu al Mănăstirii Agapia, denumit Muzeul de Artă ‘Nicolae Grigorescu’.

Conform celor spuse de Eva Giosanu, muzeograf și cercetător antropolog la Palatul Culturii din Iași, prin ale cărei eforturi a fost reorganizat muzeul, din punct de vedere conceptual, noul muzeu al Mănăstirii Agapia ilustrează îndemnul Sfântului Benedict de Nursia, ‘Roagă-te și muncește!’, care surprinde cel mai bine esența vieții monahiilor de la Agapia.

Muzeul este amenajat în mai multe încăperi și prezintă materiale documentare (fotografii, manuscrise), colecția de veșminte și covoare țesute în mănăstire, colecția de icoane pictate de Nicolae Grigorescu, pomelnicele ctitorilor și alte obiecte de cult din patrimoniul mănăstirii.

De asemenea, în muzeu pot fi văzute foarfeci și șuvițe din părul monahiilor care și-au închinat viața slujirii lui Hristos întru feciorie, dar și alte obiecte care vorbesc despre viața de altădată a monahiilor de la Agapia.

‘Pictura lui Grigorescu motivează. Sfinții lui Grigorescu sunt tineri, sinceri și râvnitori, cum el însuși era la vârsta la care a pictat biserica Mănăstirii Agapia. Cine vede sfinții pictați de Grigorescu se îndrăgostește de viața duhovnicească, își dorește să devină călugăr, a spus Eva Giosanu, prezentând camera muzeului dedicată icoanelor pictate de Nicolae Grigorescu.

‘Casa Vlahuță’, deschisă vizitatorilor

După admirarea tuturor exponatelor din noul muzeu, Înalt Preasfințitul Teofan împreună cu pelerinii prezenți au mers la Casa Memorială ‘Alexandru Vlahuță’, unde a fost săvârșită, de asemenea, o slujbă de sfințire. Legătura lui Alexandru Vlahuță, autorul celebrei opere ‘România pitorească’, cu Mănăstirea Agapia se explică prin faptul că atât mama, cât și o soră de-a sa au depus voturile în această mănăstire. Nou deschisa ‘Casă Vlahuță’ oferă șansa vizitatorilor care-i vor trece pragul să intre în intimitatea culturală și duhovnicească a unuia dintre cei mai mari prozatori români de la cumpăna veacurilor XIX-XX, o casă în care au pășit I. L. Caragiale, Constantin Stere, Barbu Ștefănescu Delavrancea, George Coșbuc sau Octavian Goga.

Maratonul cultural a continuat cu lansarea a două volume excepționale apărute la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care aduc în prezent strălucite frânturi din istoria Mănăstirii Agapia: albumul ‘Grigorescu la Agapia’, semnat de d-na Marina Sabados, și un volum de versuri alcătuite de schimonahia Xenia, viețuitoare în Mănăstirea Agapia la începutul veacului al XIX-lea.

Albumul ‘Grigorescu la Agapia’ a fost prezentat de d-na conferențiar Ioana Beldiman, de la Universitatea de Arte din București, care a evidențiat valoarea excepțională a lucrării semnate de d-na Marina Sabados.

Al doilea volum lansat ieri, intitulat ‘Versuri religioase și morale’, reunește o serie de poeme alcătuite de schimonahia Xenia, fiica unui ‘boiernaș’ ieșean, care a trăit în Mănăstirea Agapia la începutul anilor 1800. Ineditul acestei apariții editoriale vine din faptul că manuscrisul, necunoscut până la descoperirea petrecută în urmă cu câțiva ani, conține versuri scrise în graiul moldovenesc, așa cum era acesta la începutul veacului al XIX-lea. După afirmațiile istoricului N. A. Ursu, schimonahia Xenia poate fi considerată prima poetă cultă din literatura română.

În cuvântul rostit la încheiere, IPS Teofan a evidențiat faptul că, în viața mănăstirească, separația dintre trecut și prezent, dintre nou și vechi nu este atât de fermă ca în societate. Din acest motiv, atât pictorul Nicolae Grigorescu, cât și schimonahia Xenia sunt simțiți ca fiind contemporani de cei care trăiesc azi în Duhul lui Hristos. ‘Îndemn pe măicuțele care trăiesc în Mănăstirea Agapia să stăruie în viața de sfințenie, ca mănăstirea să rămână în continuare un loc în care să se odihnească Dumnezeu, cei care viețuiesc aici și cei care, pentru o oră sau mai multe, vor poposi în acest așezământ’, a spus IPS Teofan, felicitând-o pe stareța Mănăstirii Agapia, stavrofora Olimpiada Chiriac, pentru ostenelile depuse la înnoirile aduse mănăstirii în ultimii ani.

Astăzi, 20 iulie, începând cu ora 8:00, Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ioachim, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi, vor resfinți biserica mare a mănăstirii cu hramul ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’.

La finalul Sfintei Liturghii se va săvârși slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului lăcaș și pentru pictorul Nicolae Grigorescu.

Mâine, 21 iulie, de la ora 7:00, va avea loc o procesiune închinată Sfinților Rafail și Partenie, care se va desfășura de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…