Pelerinajul sfinților în ținutul Fălticenilor

Moaștele Sfântului Andrei Criteanul și cele ale Sfinților Epictet și Astion au fost purtate ieri în procesiune pe străzile din municipiul Fălticeni. Pelerinajul a avut loc cu prilejul hramului Bisericii ‘Sfântul Ilie’ din Fălticeni. Astăzi, slujba Sfintei Liturghii din biserica Sfântului Ilie din Fălticeni va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie, informează „Ziarul Lumina”.

Sărbătoarea orașului Fălticeni a fost marcată într-un mod deosebit ieri la Biserica ‘Sfântul Ilie’ din centrul orașului. De dimineață, credincioșii și-au îndreptat pașii spre lăcașul de închinăciune aflat în sărbătoare. Oamenii s-au închinat mai întâi la racla în care se află moaștele Sfântului Andrei Criteanul, aduse la Fălticeni de la Constanța, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În baldachinul special amenajat în curtea sfântului lăcaș a fost așezată și racla în care se află fragmente din moaștele Sfinților Epictet și Astion.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni, alături de un sobor de preoți, care a adresat la final un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viața Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. În același timp, pr. protopop Constantin Patrolea a făcut referire la patimile care îi stăpânesc adesea pe oameni, amintind că prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ale căror sfinte moaște au poposit la Fălticeni, creștinii sunt îndemnați să caute spre vindecarea sufletului lor. ‘Avem momente când trebuie să vorbim cu sufletul nostru pentru a îndepărta răul și patimile. Mântuitorul Hristos ne spune:’Omul cel bun, din comoara lui cea bună, scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea, scoate afară cele rele’ (Matei 12-35). Să dea Bunul Dumnezeu ca Sfânta Liturghie și evlavia noastră la sfinții ale căror moaște ne-am închinat astăzi (n.r. ieri) să ne fie spre bucurie, spre folos sufletesc și spre binecuvântare’, a spus pr. protopop Constantin Patrolea.

Părintele paroh Ionel Marian a mulțumit preoților slujitori și credincioșilor pentru că s-au rugat împreună la hramul Bisericii ‘Sfântul Ilie’ din Fălticeni. Apoi, pr. paroh Ionel Marian și-a îndreptat gândul de recunoștință față de cei care s-au ostenit la organizarea hramului și i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. A urmat Parastasul pentru ctitorii și preoții care au slujit în Biserica ‘Sfântul Ilie’ din Fălticeni.

Pelerinaj pentru mărturisirea credinței

Pelerinajul cu moaștele Sfântului Andrei Criteanul și ale Sfinților Epictet și Astion a pornit din fața Bisericii ‘Sfântul Ilie’. Mai întâi s-a dat binecuvântare, după care s-au citit rugăciunile începătoare, urmând ca mai apoi să se cânte ‘Sfinților mucenici’, dar și alte cântări religioase specifice acestui moment. Procesiunea, la care au participat toți credincioșii prezenți la slujbă, a pornit în dangătul clopotelor. În fața acestei procesiuni, a mers un enoriaș îmbrăcat în costum național care a bătut toaca. A urmat un grup de credincioși care au ținut în mâini icoanele mai multor sfinți ai Bisericii noastre, prapuri, felinare și cruci. În urma baldachinului cu sfintele moaște, purtat pe umeri de patru bărbați, au mers preoții, alături de mulțimea de oameni, care au cântat și s-au rugat, cinstind astfel sfinții și mărturisind credința ortodoxă. ‘Am pornit în acest pelerinaj cu gândul de a mărturisi evlavia și credința noastră în orașul Fălticeni. Dorim să arătăm că în acest oraș sărbătoarea Sfântului Ilie este în primul rând a rugăciunii. Am venit cu toții să ne rugăm pentru binele nostru și pentru binecuvântarea familiilor noastre’, a mărturisit pr. protopop Constantin Patrolea.

Traseul procesiunii a fost următorul: Biserica ‘Sfântul Ilie’ – Spitalul Municipal din Fălticeni – Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Primăria Municipiului Fălticeni – Catedrala ‘Învierea Domnului’ – Biserica ‘Sfântul Ilie’. În fața Primăriei Fălticeni, sfintele moaște au fost așteptate cu emoție de conducerea și angajații instituției.

Procesiune inițiată de părintele Teodor Constantin Marian

Pelerinajul închinat sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul este o tradiție începută acum șase ani de vrednicul de pomenire Teodor Constantin Marian, fost slujitor la Biserica ‘Sfântul Ilie’, plecat la Domnul în luna noiembrie a anului trecut. ‘Acest pelerinaj din ‘orașul în care nu se întâmplă nimic’, cum se spunea cu ani în urmă, este un moment de trăire duhovnicească și de mărturisire a credinței noastre. Prin această procesiune, pașii pelerinului intră în cadență cu pașii sfinților, pe cărarea mântuirii. Acest pelerinaj are loc în acest an la îndemnul Înalt Preasfințitului Teodosie, care mi-a spus că procesiunea trebuie să aibă loc în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Părintele Teodor Constantin Marian a fost cel care, acum șase ani, a avut inițiativa de a face ceva deosebit cu prilejul sărbătorii Sfântului Ilie, ocrotitorul orașului. Sunt sigur că părintele Teodor Constantin Marian ne zâmbește din împărăția cerurilor’, a remarcat pr. paroh Ionel Marian.

Credincioșii de toate vârstele au participat cu bucurie la pelerinaj, apoi s-au închinat sfintelor moaște. Mircea Moisei din Fălticeni: ‘M-am bucurat foarte mult pentru că am participat la acest pelerinaj și la Sfânta Liturghie’. Robert Vrabie, elev din Fălticeni: ‘Am venit cu mama la acest pelerinaj și îmi place foarte mult pentru că sunt mulți preoți și credincioși care se roagă împreună’. ‘Am venit să particip la acest pelerinaj pentru că avem credință. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea ploaie prin rugăciunile Sfinților Andrei Criteanul, Epictet și Astion’, a spus Mihai din Pașcani.

Programul manifestărilor de la Biserica ‘Sfântul Ilie’ din Fălticeni a continuat aseară cu oficierea Cununiei de aur pentru 31 de perechi care împlinesc 50 de ani de căsătorie. În această dimineață, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…