Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

Biserica Ortodoxă a sărbătorit, ieri, 20 iulie 2012, pe Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi în prezența chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, informează arhiram.ro.

În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii și rugăciuni pentru ploaie, aducătoare de roade, ca urmare a secetei prelungite din ultimele săptămâni. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic al Catedralei Arhiepiscopale.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe numeroșii credincioși prezenți la Sfânta Liturghie și le-a mulțumit pentru participarea la sfintele slujbe.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…