Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ivănești

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost purtată în pelerinaj în Parohia Ivănești 2 din cadrul Protopopiatului Tecuci, informează „Ziarul Lumina”. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Casian, icoana a ajuns în parohie, unde a fost așteptată de credincioși și de preoți din mai multe parohii, în frunte cu părintele protopop Gheorghe Joghiu de la Protoieria Tecuci.

Icoana a fost întâmpinată la intrarea în satul Ivănești și de credincioșii de etnie rromă care au participat la o slujbă de Sfințire a Apei și la rugăciunile săvârșite de preoți pentru venirea ploii. Pelerinajul a continuat spre biserica parohială, iar credincioșii rromi au primit binecuvântarea și sfințirea caselor lor prin stropirea cu agheasmă.

‘Drumul spre biserică a fost stropit cu apă și împodobit cu flori pentru bucuria primirii icoanei făcătoare de minuni în satul nostru. La biserică au fost oficiate apoi Sfânta Liturghie și Paraclisul Maicii Domnului, timp în care toți credincioșii s-au închinat la sfânta icoană’, a spus părintele paroh Valentin Stamate al Parohiei Ivănești 2.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…