Slujbă arhierească la Mănăstirea Mamu din județul Vâlcea

Mănăstirea Mamu, din localitatea Lungești, județul Vâlcea, veche vatră de sihăstrie, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, a trăit, ieri, 12 august 2012, în Duminica a X-a după Rusalii, un moment de intensă bucurie duhovnicească, prilejuită de prezența Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși râmniceni, după cum a precizat Arhid. Ioan Liviu Găman.

După Sfânta Evanghelie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică citită de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, evidențiind valoarea credinței, nădejdii și rugăciunii în vederea mântuirii sufletelor noastre.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul împreună cu soborul de slujitori au rostit ectenii și au înălțat rugăciuni către Bunul Dumnezeu ca să reverse ploi liniștite, aducătoare de roade, folositoare oamenilor și viețuitoarelor, ca urmare a secetei prelungite din ultimele săptămâni.

La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc lansarea Asociației „Codrii Mamului – Fumureni”, asociație ce o are președintă pe doamna avocat Ramona Elena Băcăran, și are ca obictive principale protejarea și conservarea patrimoniului cultural original al satului românesc prin dezvoltarea activităților spirituale, culturale și economice, atât în sprijinul mănăstirii Mamu, cât și al credincioșilor comunei Lungești și mai ales a celor defavorizați din punct de vedere social. „… Sunt mulți copii și mulți vârstnici care au nevoie de ajutor și prin obiectivele acestei asociații condusă de doamna Ramona Elena Băcăran se dorește a veni în sprijinul acestor credincioși ai Bisericii noastre…” a spus Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, președinte de onoare al Asociației „Codrii Mamului – Fumureni”.

La Sfânta Liturghie oficiată ieri la Mănăstirea Mamu au mai fost prezenți Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, părintele Iulian Mădălin Bușagă, protopop de Drăgășani, oficialități centrale și locale, preoți și numeroși credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…