În capela Facultății de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, a avut loc ieri premierea elevilor de la concursul „Alege Școala!”, etapa eparhială, informează mitropolia-ardealului.ro. Festivitatea a avut loc în prezența Înalt Preasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a formatorului din cadrul proiectului, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula și a reprezentantului World Vision România, Paul Ispas.
Etapa eparhială a concursului național implementat de Patriarhia Română și World Vision România, printr-un program european, a avut tema „Școala din tinda Bisericii”. Elevii participanți au provenit din școlile județelor Brașov și Sibiu, premiați la etapa pe protopopiate a concursului, iar cele 54 de lucrări alcătuite de elevi, la secțiunile literară, artistică și multimedia, au fost jurizate de o comisie eparhială și au fost punctate. Astfel, la secțiunea literară, premiul I a fost oferit elevei Valentina Gafton, premiul al II-lea a fost acordat elevei Mădălina Stoica, iar premiul III a fost adjudecat de eleva Iunis Miculete. Premiul I de la secțiunea artistică a fost oferit elevului Alexandru Bularca, premiul al II-lea, elevei Maria Suciu, iar premiul III, elevei Raluca Manu. La secțiunea multimedia, câștigătorii au fost Adrian George Stoia (premiul I), Gabriela Simionesei (premiul II) și Andreea Gorcea (premiul III). Câștigătorii au primit diplome și aparatură multimedia, urmând a participa la etapa finală a concursului, la nivel de patriarhie.
„Campioni în cele bune și sfinte”
Însoțiți de părinți, profesorii de religie sau de preoții parohi, elevii au primit binecuvântare din partea IPS Mitropolit Laurențiu, care i-a felicitat și i-a îndemnat să fie în continuare preocupați de activitățile școlare, să fie apropiați de Biserică și să folosească premiile primite în scopuri ziditoare de suflet.
„În bisericile noastre, icoanele ne arată tocmai chipurile campionilor, a celor care au fost încununați campioni de Însuși Dumnezeu. Ne rugăm să primiți binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a deveni campioni în cele bune și sfinte, iar profesorilor dumneavoastră le dorim să ajungă campioni în educarea tinerilor „, a spus IPS Laurențiu.
Părintele Constantin Necula a mulțumit ierarhului pentru prezența la festivitate, elevilor pentru dragostea arătată față de Școală și Biserică, iar dascălilor și preoților pentru eforturile depuse în aceste luni. Un cuvânt de felicitare și de mulțumire a venit și din partea reprezentantului World Vision România la acest concurs, Paul Ispas.
Pe lângă elevii premiați la etapele pe protopopiat și pe eparhie, din Arhiepiscopia Sibiului au fost trimiși în tabere de creație peste 1200 de copii până în prezent, la mănăstiri precum cele de la Durău, Caraiman și Tismana.





