Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului Pastoral-Cultural Sfântul Ierarh Calinic aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a găzduit astăzi, 6 septembrie, de la orele 17,00, Conferința de lansare a proiectului cu titlul „Școala Familiei”, după cum ne informează Arhid Ioan Liviu Găman. Conferința a fost organizată de către Asociația Liga Femeilor Creștine Ortodoxe de pe lângă Arhiepiscopia Râmnicului în cadrul căreia se va derula acest proiect.
Pe parcursul desfășurării ședinței au fost prezentate proiectul „Școala Familiei” și parteneriatele din cadrul acestuia, și au fost oferite date referitoare la implementarea cu succes a acestui program.
La întrunire a fost prezent și chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, care a rostit un cuvânt prin care a felicitat inițiativa derulării acestui program și i-a binecuvântat pe toți cei angrenați în această lucrare socială, dorindu-le să aibă cu succes în finalizarea ei.
Proiectul „Școala Familiei” este premiat la concursul de idei de economie socială aplicată organizat de Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, Catalactica, filiala Teleorman, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și se înscrie pe axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale’, Domeniul major de intervenție 6.1 ‘Dezvoltarea Economiei Sociale’.





