Sărbătoare la Mănăstirea vrânceană Lepșa

Sărbătoare a fost sâmbăta aceasta, la 8 septembrie 2012, și pentru obștea Mănăstirii vrâncene Lepșa. Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Aghesmei mici și a binecuvântat troița ridicată în imediata vecinătate a noului lăcaș de cult care se zidește în incinta așezământului. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de vară al mănăstirii.

ÎPS Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a apreciat activitatea gospodărească a obștii mănăstirii, în speciial evidnțiind rolul maicii starețe, stavrofora Mihaela Clim.

Mănăstirea Lepșa a fost ctitorită – inițial, ca sihăstrie de monahi – în ultima jumătate a secolului al XVIII-lea.

La slujbă au participat credincioși din Vrancea, dar și din județele învecinate, atrași fiind de frumusețea locurilor, dar și de liniștea duhovnicească a așezământului monahal de la Lepșa.

La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost oficiat un parastas pentru ctitori și monahiile așezământului mutate la Domnul, potrivit TRINITAS TV.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…