Biserica „Sfântul Nicolae” – Brândușa din Craiova a organizat la sfârșitul acestei săptămâni un pelerinaj la mai multe mănăstiri din județul Mehedinți, printre care mănăstirile „Sfânta Ana”, Vodița, Topolnița și Strehaia. În pelerinaj au mers 50 de credincioși, însoțiți de părintele paroh al bisericii, Gabriel Sorescu, după cum ne informează Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiscopiei Craiovei.
„Este deosebit de impresionant să fim prezenți cu toții la aceste întâlniri duhovnicești. Aici, la Biserica „Sfântul Nicolae”, încercăm să încetățenim acest obicei de a îndemna enoriașii să participe la pelerinaje din Mitropolia Olteniei sau în alte locuri minunate din țara noastră”, a afirmat părintele Gabriel Sorescu.





