Sâmbătă, 15 septembrie 2012, a fost zi de mare sărbătoare și de o deosebită importanță istorică pentru enoriașii parohiei ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din localitatea Belcești, care au participat în număr mare la slujbele religioase săvârșite cu ocazia aniversării a 150 de ani de la prima sfințire a bisericii, moment ce a coincis și cu împlinirea a 30 de ani de slujire în această parohie a preotului Mihai Zaharia, după cum ne informează Ziarul Lumina.
Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent la sărbătoarea comunității din Belcești, fiind întâmpinat la intrarea în localitate de un grup de tineri călare, îmbrăcați în frumosul costum popular. După tradiționala primire cu pâine și cu sare de la poarta de intrare în curtea bisericii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a fost primit de cei 1.000 de credincioși prezenți cu flori, aceștia dorind să-și arate în acest mod bucuria de a-l avea pe IPS Teofan în mijlocul lor.
Momentul aniversar al parohiei ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ a debutat cu oficierea slujbei de sfințire, de către IPS Teofan, alături de un sobor de 20 de preoți și diaconi, a icoanelor mozaic de la exteriorul lăcașului de cult. După stropirea cu agheazmă a bisericii de jur-împrejur, soborul slujitor s-a îndreptat spre altarul de vară, care a fost, de asemenea, sfințit de IPS Teofan, prin stropire cu agheazmă și prin ungere cu untdelemn sfințit. Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată tot în altarul de vară, protos fiind pr. Bogdan Dedu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile la strană au fost date de Corul ‘Sanctus’ al Catedralei mitropolitane din Iași, dirijat de Costel Mirel Nechita.
‘Omul trebuie să se raporteze permanent la Dumnezeu’
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învățătură, în care a subliniat necesitatea încrederii omului în Dumnezeu, și nu în puterile proprii.
‘În Epistola către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel, preluând un cuvânt din Vechiul Testament, a spus că cel ce se laudă, întotdeauna în Domnul să se laude. În genere, omul spune, atunci când realizează ceva în viață, că prin munca lui a ajuns unde și-a dorit. În fața unei asemenea atitudini, Domnul Iisus Hristos ne spune că ‘fără de Mine nu puteți face nimic’, cuvinte pe care le aplicăm destul de greu în viața noastră. Din cuvântul Mântuitorului și din spusa Sfântului Apostol Pavel înțelegem că omul trebuie să se raporteze permanent la Dumnezeu și niciodată să nu se încreadă în forțele proprii, acest lucru reprezentând, într-o formă sau alta, purtarea și asumarea crucii’, a spus IPS Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii, în momentul împărtășirii credincioșilor, pr. paroh Mihai Zaharia a ținut un scurt cuvânt, în care a menționat câteva dintre bucuriile, dar și dintre greutățile prin care a trecut în decursul celor 30 de ani de slujire preoțească: ‘Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să duc acești 30 de ani de preoție și sper ca și în continuare să-mi duc slujirea mai departe cu credință și râvnă. Mulțumesc soției, care mi-a fost alături la bine și la greu, dar și bunilor creștini pe care îi păstoresc, care m-au ajutat permanent și care au răspuns pozitiv la toate solicitările parohiei. Mulțumesc Înalt Preasfințitului Mitropolit Teofan pentru împreuna-rugăciune, pentru împreuna-slujire și pentru bucuria pe care ne-a făcut-o, venind în mijlocul nostru astăzi. În final, nu pot decât să rostesc cuvintele Proorocului David: ‘ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?’, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate’.
După sfârșitul dumnezeieștii Liturghii, pr. Nicolae Crăciun, protopopul Protoieriei Hârlău, a dat citire hrisovului de sfințire, după care pr. paroh Mihai Zaharia a primit din partea Înalt Preasfințitului Teofan distincția ‘Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei’ pentru implicarea sa în lucrările de construcție și de înfrumusețare ale lăcașului de cult, acesta dăruind, la rândul lui, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei un portret al Înalt Preasfinției Sale, executat în tehnica mozaic. De asemenea, au fost evidențiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult și au ajutat la zidirea noului altar de vară, cărora li s-au oferit distincții și diplome. Un moment deosebit l-a reprezentat oferirea distincției ‘Crucea Moldavă’ părintelui Vasile Florariu de la parohia Satu Nou-Belcești, pentru purtarea ireproșabilă a crucii preoției și pentru râvna și dragostea după care s-a ghidat în păstorirea credincioșilor.
Sărbătoarea comunei Belcești s-a încheiat cu acordarea titlului de ‘Cetățean de onoare’ al comunei părintelui Mihai Zaharia, după care toți credincioșii prezenți au fost invitați la o agapă.





