La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preotul paroh Nicolae Buda, s-a desfășurat în perioada 3 iunie-18 septembrie, Concursul literar-religios „Lăsați copiii să vină la Mine!”, aflat la a VI-a ediție, după cum ne informează Radio Renașterea.
Participanții au fost elevii din clasele II-VIII, care pe parcursul întregii veri au trebuit să redacteze lucrări pe diverse teme, folosind în mod util și plăcut o părticică din timpul vacanței. Programul concursului a fost următorul: 3-24 iunie- înscrierea la concurs, la biserică; 25-iunie-1 septembrie-redactarea lucrărilor; 2-9 septembrie-depunerea lucrărilor la biserică; 10-13 septembrie-evaluarea lucrărilor; 16 septembrie decernarea premiilor. Potrivit coordonatorului acțiunii, Marilena Asănică, subiectele au permis elevilor să-și folosească din plin inspirația, creativitatea, talentul literar artistic, dar și cunoștințele religioase învățate în familie, în biserică și de-a lungul anilor de școală. Cei mici din clasele II-VI au avut două teme la alegere „Bucuria lecturii” și „Bucuriile copilăriei”, iar clasele VII-VIII au avut la alegere două teme: „Iubirea creștină” și „Curajul creștin”.
În urma corectării lucrărilor de către o comisie de specialitate, formată din profesori de limba și literatura română, s-au stabilit 9 premii care au fost decernate duminică, 16 septembrie, după Sfânta Liturghie, din fața Sfântului Altar de către preotul paroh Nicolae Buda și preotul Valentin Bochiș. Premiile au constat în rechizite scolare, cărți, iconițe, dulciuri și diplome.





