Concert aniversar la Patriarhie

De la orele 18:30 a avut loc astăzi, 29 septembrie 2012, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei din București un concert extraordinar dedicat împlinirii a cinci ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Concertul a fost susținut de către Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române, Corul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și Corul Theotocos al preoților din Protopopiatul III Capitală, în prezența Patriarhului României.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul concertului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: ‘Toate aceste frumoase și complementare valori și valențe care vin din pasiune, dar și din muncă și din o perfecționare permanentă, aduc slavă lui Dumnezeu, Bisericii noastre și aduc bucurie. Bucuria este sentimentul prezenței lui Dumnezeu, harului lui Dumnezeu în sufletul omului chiar și atunci când trece prin greutăți’.

La acest eveniment au participat ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, membrii Permanenței Consiliul Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, clerici, cadre didactice de la instituțiile de învățământ teologic ortodox din București, autorități locale, elevi seminariști și alți invitați.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…