Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a efectuat marți, 2 octombrie, o vizită pastorală în Parohia Joița, Protopopiatul Bolintin, informează „Ziarul Lumina”. Cu acest prilej, chiriarhul a vizitat atât biserica parohială, cât și noul Centru pastoral-misionar ‘Sfânta Muceniță Filofteia’ construit în curtea sfântului lăcaș. Activitățile care se vor desfășura în acest centru vor avea caracter formativ și recreativ: întâlniri catehetice, cercuri de informatică, literatură, pictură, artă fotografică, muzică, dezbateri, concursuri, audiții și vizionări. Toate acestea vor avea rolul de a oferi tinerilor o alternativă creștină pentru petrecerea timpului liber, cu implicații socio-culturale pe termen lung.
De asemenea, aici vor fi continuate activitățile desfășurate în cadrul proiectelor catehetice ale Patriarhiei Române ‘Hristos împărtășit copiilor’ și ‘Alege școala!’. Totodată, cu ocazia acestei vizite pastorale, Preasfinția Sa a apreciat și activitatea pastoral-misionară, administrativ-gospodărească desfășurată de părintele Iustin Stuparu, parohul bisericii din localitatea Joița.





