În perioada 12-15 octombrie 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, efectuează o vizită canonică în Arhiepiscopia Iașilor, însoțit de Preafericitul Părinte Hristofor, Mitropolitul ținuturilor Cehiei și Slovaciei, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
Primirea oficială în Catedrala Mitropolitană din Iași
Primirea oficială a celor doi Întâistătători de Biserici avut loc în această dimineață, de la orele 09:30, la Catedrala Mitropolitană din Iași unde au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Aici, s-au închinat la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Teofil.
În continuare, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor a oficiat o slujbă de Te-Deum, la care au participat membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a urat bun venit Patriarhului României și Mitropolitului Primat al Cehiei și Slovaciei.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat în cuvântul Său faptul că Iașiul și întreaga Moldovă nu uită sutele de biserici ctitorite sub arhipăstorirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
La rândul Său, Patriarhul României a mulțumit Înaltpreasfințitului Teofan și a mai spus: „Și noi ne bucurăm pentru că întotdeauna sfinții sunt întâmpinați cu această formulă de salutare duhovnicească ‘Bucură-te’. Acolo unde harul lui Dumnezeu lucrează rodește bucuria. În limba greacă este o legătură între har și bucurie. Acolo unde harul lui Dumnezeu este prezent sentimentul prezenței lui Dumnezeu în viața omului este bucuria. Deci, această prezență a lui Dumnezeu în sfinți aduce bucurie Bisericii întregi. De aceea, noi am venit în primul rând să cinstim pe cea pe care Dumnezeu a cinstit-o cu darul sfințeniei, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ea este centrul atenției, evlaviei, ea este centrul Sărbătorilor Iașilor. Ne bucurăm însă că și anul acesta a venit și un alt sfânt aici, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos, care arată deodată comuniunea sfinților, dar și comuniunea Bisericilor noastre ortodoxe surori”.
Preafericitul Părinte Hristofor, Mitropolitul Primat al Cehiei și Slovaciei a adresat, de asemenea, un cuvânt: „Vă mulțumesc adânc din inimă pentru invitația în rândul dumneavoastră al tuturor, dar și al sfinților care ne însoțesc și cea care ne însoțește cu adevărat pe pământ și în Ceruri este Preacuvioasa Parascheva. Vă mulțumim că ne-ați invitat chiar în ziua prăznuirii sale și sunt alături de Preafericirea Voastră, dar și de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan care continuă ceea ce ați început aici. Și pentru că prietenia noastră care a început ca o prietenie moldavo-moravă continuă astăzi ca o bucurie între București și Praga. Suntem aici ca și pelerini care se închină înaintea moaștelor și a sfinților și că întreaga noastră viață este un pelerinaj. Cu toții călătorim și suntem pelerini pe acest pământ ca să ajungem în Ceruri și pe acest drum întâlnim multe piedici, multe neînțelegeri și multe greutăți și boli și neputințe personale, dar în acest pelerinaj al nostru ne stau întotdeauna în ajutor sfinții și astăzi Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Policlinica Providența sfințită și inaugurată
Începând cu ora 10:00, Patriarhul României împreună cu Mitropolitul Primat al Cehiei și Slovaciei și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan au sfințit și inaugurat noul sediu al Policlinicii Centrului Medical „Providența” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În cuvântul de învățătură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat bucuria conlucrării dintre cler și oamenii vieții medicale. Preafericirea Sa a arătat faptul că avem mare nevoie să unim știința medicală cu spiritualitatea ortodoxă, adică cu rugăciunea, deoarece doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă: ‘Vă felicităm pentru această lucrare. Mai întâi îl felicităm pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan și pe toți colaboratorii de la Centrul eparhial care au decis cumpărarea acestui spațiu, organizarea și dotarea lui și vă felicităm pe toți cei care vă osteniți aici. Ați zis bine ostenitori, nu angajați sau salariați, pentru că osteneala este răsplătită și în ceruri, potrivit Fericirii a noua care spune că plata voastră multă este în ceruri. Pentru această osteneală ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze și să răsplătească osteneala cu bucurie și cu binecuvântări pentru familiile și pentru toată activitatea dumneavoastră. Această conlucrare este o confirmare a credinței și vocației noastre”.
În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a oferit o serie de distincții ostenitorilor care s-au ocupat îndeaproape de tot ceea ce a presupus buna desfășurare a acestui proiect, printre cei nominalizați de Preafericirea Sa numărându-se directorul Policlinicii „Providența”, doamna economist Daniela Năclad, domnul Mircea Precupan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Patrimoniu și construcții bisericești, și doamna Elena Duca, șeful Departamentului de Epidemiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, după cum informează site-ul doxologia.ro.
Vizite la Casa Diaconia și Biserica Sf. Sava
Tot astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat „Casa Diaconia” și a felicitat ostenitorii acestui centru cu ocazia împlinirii a zece ani de la înființarea Fundației Solidaritate și Speranță. Casa ‘Diaconia’ a fost recondiționată între anii 2003-2006, cu sprijinul Centrului eparhial Iași, al Ministerului Muncii, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al partenerilor finanțatori din Germania și Elveția.
Fundația este un ONG al Mitropoliei, implementând programe sociale, filantropice, culturale, educaționale și civice.
Cei doi Întâistătători au vizitat în continuare Biserica „Sfântul Sava”, paraclisul Institutului Social – Caritativ ‘Diaconia’.
Biserica, monument istoric, datează din secolul al XVI-lea, din 2005 aflându-se într-un amplu proces de consolidare, reamenajare și restaurare. Patriarhul României i-a oferit părintelui paroh Narcis Axinte, directorul executiv al Federației ‘Solidaritate și Speranță’ o cruce de binecuvântare și mai multe cărți de cult.
Sfințirea Bisericii Intrarea Domnului în Ierusalim – Flora
În continuarea zilei, începând cu ora 11:30, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Mitropolitul Primat al Cehiei și Slovaciei și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, a sfințit Biserica Intrarea Domnului în Ierusalim – Flora din Iași. Alături de cei doi Întâistătători s-au aflat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi din străinătate invitați la evenimentele prilejuite de hramul Sfintei Parascheva, precum și un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanța sfințirii unei biserici în viața unei comunități: ‘O Poartă a cerului și o Casă a Sfintei Treimi este o biserică nou sfințită. Aici, în această Poartă a cerului și Casă a Sfintei Treimi primim trei daruri mari pe care le-au arătat cele trei Evanghelii care au fost citite. În primul rând, primim iertarea păcatelor. A doua Evanghelie ne spune că Fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc. Locul iertării păcatelor este Biserica, locul în care învățăm adevărata fericire ca legătură a noastră cu Dumnezeu începută în istorie și continuată în eternitate. Al treilea mare dar și adevăr pe care ni-l oferă slujba sfințirii bisericii este arvuna vieții veșnice. Deci, Biserica este locul în care noi simțim arvuna, începutul Împărăției lui Dumnezeu, a iubirii și vieții veșnice ca daruri ale Preasfintei Treimi’.
Parohia a fost înființată în 1998, piatra de temelie a lăcașului de cult fiind așezată un an mai târziu.
În semn de prețuire și recunoștință, Patriarhul României i-a oferit părintelui paroh Crucea patriarhală. Totodată, au mai fost acordate ordinele Sfântul Apostol Andrei, Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sanctus Stephanus Magnus celor care au sprijinit lucrările de zidire și înfrumusețare.
Totodată părintele paroh a primit o cruce de binecuvântare și un set de sfinte vase și cărți pentru lăcașul de cult.
Vizită la Spitalul Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
În finalul primei zi a vizitei canonice în Arhiepiscopia Iașilor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Preafericitul Părinte Hristofor și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, a vizitat sâmbătă, 13 octombrie 2012, Spitalul Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Spitalul Providența este prima și singura unitate medicală de acest gen din structura Bisericii Ortodoxe Române, oferind servicii medicale la un înalt standard de calitate în cadrul celor cinci secții de care dispune. Unitatea spitalicească a fost înființată în anul 1998, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, fiind inaugurat în octombrie 2000, în prezența S.S. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a P.F. Părinte Patriarh Teoctist al României și a I.P.S. Părinte Daniel al Moldovei și Bucovinei.
Centrul Medical Providența a fost înființat tot în 1998, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu probleme financiare, aflate în suferință. Unitatea funcționează după principiile filantropiei creștine, promovând tradiția Bisericii, de dragoste și grijă față de bolnav.
În a doua zi a vizitei canonice, Duminică, 14 octombrie 2012, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Preafericitul Părinte Mitropolit Hristofor vor oficia Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva înconjurați de ierarhi din țară și străinătate, pe un podium special amenajat în fața Catedralei Mitropolitane din Iași.





