Zilele de 16 și 17 octombrie ale fiecărui an, sunt zile de sărbătoare pentru Eparhia Dunării de Jos, deoarece în anul 1996, Sfântul Apostol Andrei ne-a binecuvântat cu venirea sfintelor sale moaște la Galați, zonă unde acum două mii de ani l-a propovăduit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și credința în Împărăția Lui cea veșnică.
Slujba de priveghere din ajun, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian în Catedrala Arhiepiscopală a deschis sărbătoarea propriu-zisă, potrivit edj.ro.
Pentru a marca acest eveniment, au fost aduse spre închinare, pe lângă moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos și a întregului neam românesc și sfintele moaște ale Sfântului Ioan Casian și ale Sfântului Nectarie Vindecătorul de boli, care au vizitat Eparhia, în data de 17 octombrie a anilor 2002, respectiv 2006.
Astăzi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a fost săvârșită Sf. Liturghie arhierească la care au participat, preoți și diaconi, slujitori din administrația eparhială, profesori și elevi, precum și numeroși pelerini. La momentul cuvenit, ca mărturie a apostolatului la Dunărea de Jos, tânărul teolog Constantin Guzu a fost hirotonit întru diacon.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, în special prin cei trei sfinți care au binecuvântat Eparhia și țara: Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Nectarie Vindecătorul de boli.
După Sfânta Liturghie, a fost organizată o procesiune cu icoana și moaștele Sfântului Nectarie la bolnavii internați în Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Galați. Cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos a vizitat toți bolnavii la paturile lor, binecuvântându-i, ungându-i cu untdelemn sfințit și încurajându-i în suferință. De asemenea, fiecare a primit câte o iconiță și alte daruri de suflet.





