Spovedania este Taina cu cea mai mare frecvență în viața credinciosului. Pentru a fi de folos trebuie respectate însă câteva reguli minimale: statornicie la un anumit duhovnic și la o anumită biserică, pregătire prin post și rugăciune, împăcare cu semenii, mărturisire sinceră, căință smerită, împlinirea canonului.
I. Preliminarii.
Dintre cele șapte Sfinte Taine, rânduite de Biserică, unele sunt irepetabile (Botezul, Mirungerea, Preoția), altele se repetă, în funcție de solicitările creștinilor (Spovedania, Împărtășania, Maslul), iar Taina Căsătoriei, irepetabilă în sine, este îngăduit a se administra a doua și a treia oară, prin pogorământ, în cazuri speciale. Dintre Tainele repetabile, cea mai mare frecvență o are Spovedania, mai ales în cele patru posturi ale anului. Nu de puține ori, însă, preoții constată, pe de o parte, că mulți creștini nu au nici măcar noțiunile elementare despre această Taină, iar pe de alta, că la fel de mulți sunt influențați (și derutați) de anumite ‘îndrumare’ cu extrem de multe întrebări, tipărite fără binecuvântarea Bisericii.
II. Tema catehezei vizează, de aceea, prezentarea unor aspecte practice, spre folosul cititorilor din rândurile creștinilor, dar și al preoților duhovnici tineri, cu experiență mai puțină.
III. Tratarea.
În dialogurile noastre periodice, am constatat că cele mai sensibile întrebări adresate de credincioși, cu deosebire tineri, sunt legate de Taina Spovedaniei. Suntem întrebați mai ales despre anumite ‘îndrumare’ pentru spovedanii, din care unii credincioși își notează liste interminabile de păcate, reale ori închipuite, pierzându-se în detalii nesemnificative, care consumă un timp considerabil, spre consternarea celorlalți creștini care așteaptă la rând, totodată, trebuie să recunoaștem deschis, și a preotului duhovnic. Iar reglementarea situației nu este posibilă doar prin câteva sfaturi generale la finalul slujbelor, nici numai prin discutarea cu participanții conștiincioși ai dialogului săptămânal, ci este nevoie de o popularizare mai largă a unor îndrumări efective. Considerăm, de aceea, că este bine-venită publicarea unei sinteze a îndrumărilor de bază, care pot fi adaptate/extinse, desigur, la condițiile concrete din fiecare parohie:
Este bine, pe cât posibil, să ne păstrăm fiecare duhovnicul pe care ni l-am ales în mod liber. Dacă vrem să mergem la altul, trebuie să cerem dezlegare de la duhovnicul de la care plecăm. Obiceiul de a schimba mereu duhovnicii este dăunător, întrucât riscăm să nu ne cunoască nici unul, atât cât este necesar pentru a ne ajuta cu sfaturile cele mai bune;
Odată cu hotărârea de a ne păstra cu statornicie un anumit duhovnic este bine să ne hotărâm a frecventa, de regulă, sfintele slujbe la aceeași biserică la care slujește duhovnicul nostru și unde să ne și împărtășim la Sfânta Liturghie. Este necuviincios, credem, a frecventa altă biserică și a veni doar la spovedanii în biserica duhovnicului… Este ca și cum am lucra pe un ogor străin și am merge să culegem roadele din ogorul la care lucrează părinții și frații noștri;
Înainte de a veni la mărturisire este bine să postim, să citim rugăciunile dinainte de spovedanie, și mai ales să ne cerem iertare de la cei pe care i-am supărat;
După ce s-a făcut molitva pentru spovedanie, ordinea venirii la preot va ține seama de bătrâni, bolnavi, persoane cu copii mici, timpul sosirii etc.;
Pentru a nu irosi inutil timpul preotului și a-i face pe ceilalți creștini să aștepte prea mult, rugăm pe fiecare creștin ca, atunci când îi vine rândul, să facă referire numai la păcatele personale (nu ale altora!) și să evite a spune alte lucruri care nu țin de Taina Spovedaniei. În cazul în care preotul va observa că cineva se abate de la spovedanie și începe să povestească lucruri din afara ei, își va rezerva dreptul de a întrerupe acea povestire… Pe de altă parte, dacă cineva dorește să stea de vorbă cu preotul mai mult și despre alte lucruri, sau vrem să-i povestim necazurile etc., vom veni altă dată, când nu este aglomerație (vom stabili cu preotul când);
Vom mărturisi numai păcatele pe care le-am făcut de la ultima spovedanie, precum și pe cele pe care nu le-am spus la alte spovedanii, din uitare, rușine sau neîncredere. Dacă vom ascunde ceva cu bună-știință, nu se iartă nici păcatele mărturisite. Mărturisirea completă înseamnă, de fapt, să nu ascundem ceva grav, cu bună-știință;
Nu vom mărturisi păcatele pe care le-am spus la alte spovedanii, dacă nu le-am repetat. Prin aceasta, dovedim încredere în Taina Spovedaniei și în preot ‘ca iconom al tainelor lui Dumnezeu’ (I Co. 4, 1);
Unii creștini au obiceiul să vină cu o foaie (sau mai multe) pe care și-au scris păcatele. Procedeul este bun, dar nu este obligatoriu. Este bun pentru că ne ajută să nu uităm ceva, din cauza emoțiilor sau a oboselii. Pe foaie vom nota însă numai strictul necesar (păcatele mai mari), nu toate mărunțișurile pe care le recomandă unele îndrumare pentru spovedanie, tipărite fără acordul oficial al Bisericii. Așa-numita ‘spovedanie după pravilă’, potrivit căreia trebuie să înșirăm liste întregi de păcate, nu este conformă cu practica ortodoxă. Spovedania înseamnă dialog cu preotul, nu citirea unui inventar interminabil de păcate, pierzându-ne în amănunte și riscând să uităm esențialul;
Dorind să fim cât mai conciși, nu vom renunța totuși să-i adresăm preotului anumite întrebări, dacă ne frământă ceva. Câteva secunde în plus nu cauzează nimănui. Dimpotrivă, ne ajută să plecăm împăcați sufletește. Astfel, îl vom întreba cel puțin dacă avem voie să ne împărtășim (în cazul în care preotul, din cauza oboselii, uită să ne spună);
După spovedanie, dacă am primit dezlegare să ne împărtășim, vom face acasă rugăciunile (canonul) Sfintei Împărtășanii. De aceea, ne vom spovedi, de obicei, cu cel puțin o zi înainte de a ne împărtăși, pentru a împlini acest canon de rugăciune (și alte canoane pe care le va rândui duhovnicul.
IV. Recapitulând, vom răspunde întrebărilor ce ni se vor adresa de către participanții la cateheză (dialog).
V. Asocierea cea mai potrivită este cu Taina Sfântului Botez. După cum prin baia Botezului se iartă toate păcatele (cel ‘strămoșesc’ la copii, plus toate celelalte la catehumenii adulți), tot așa și prin Spovedanie (numită și ‘al doilea Botez’) – dacă este completă și însoțită de căință, împlinirea canonului etc., se dobândește curăție de ‘nou-născut’, totodată vrednicia necesară pentru a primi Sfânta Împărtășanie.
VI. Generalizarea:
Toți trebuie să ne spovedim, chiar dacă ni se pare că nu am greșit cu nimic. Așa ne învață Sfântul Ioan Evanghelistul: ‘Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea’ (I In. 1, 8-9).
VII. Aplicarea:
Suntem întrebați adesea: ‘Cum este bine să ne spovedim: mai des sau mai rar?’ Răspunsul formulat de Învățătura de Credință Ortodoxă ni se pare deosebit de lămuritor și realist, motiv pentru care îl redăm aici: ‘Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Fiecare poate alerga la duhovnic ori de câte ori și oricând simte nevoia de a-și ușura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului și nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât mai bine. De obicei, însă, spovedania este legată de posturi. De aceea, Porunca a patra a Bisericii ne învață să ne mărturisim de patru ori pe an, adică în cele patru posturi…’.
Surse bibliografice:
1. ****Învățătura de credință ortodoxă, EIBMO, București, 2008.
2. Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, Spovedania și duhovnicia, București, 1939.
3. Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. 3, București, 2004.
4. Pr. conf. dr. Eugen Jurca, Spovedanie și psihoterapie. Interferențe și diferențe, București, 2007.
5. Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor, București, 2012.
(Cateheză publicată în Ziarul Lumina, Ediția din data de 20 octombrie 2012)
