Ziua Armatei la Sibiu

Ziua de 25 octombrie a fost marcată la Sibiu printr-o ceremonie militară organizată în Piața Mare, unde studenții anului I ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din oraș, dar și militari aflați în programele de instrucție la centrele militare din cetatea transilvană, au depus jurământul de fidelitate și de jertfelnicie față de patria străbună. La ceremonie au participat Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, prefectul județului Sibiu, Ovidiu Sitterli, președintele Consiliului Județean, Ioan Cindrea, reprezentanții Primăriei Sibiu, rectorul academiei militare amintite, col. prof. dr. ing. Ghită Bârsan, cadre didactice și ofițeri, familiile militarilor și mulțimi de sibieni veniți să admire paradele militare și manifestările din Ziua Armatei Române.

Înainte de ceremonia depunerii jurământului, IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat o slujbă religioasă pentru militarii sibieni, iar după jurământ, ierarhul a citit rugăciunea prin care legământul ostașilor a fost binecuvântat, potrivit mitropolia-ardealului.ro

Ceremonia a continuat cu transmiterea mesajelor din partea Statului Major al Forțelor Terestre, a reprezentanților autorităților județene și a invitaților de seamă. La final, a avut loc o paradă militară.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…