Finalizarea proiectului Arheologia – o poartă către trecut

Miercuri, 24 octombrie 2012, în sala de festivități a Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de participare pentru elevii care au fost incluși în proiectul cultural „Arheologia – o poartă către trecut”.

După cum ne informează episcopiacaransebesului.ro, evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, a d-lui Adrian Ardeț, directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, a d-nei Monica Iacobescu, președinta Societății Femeilor Ortodoxe din Caransebeș, precum și a tuturor elevilor și a cadrelor didactice care s-au implicat în acest proiect.

„Ne aflăm astăzi la un ultimul demers al nostru la ceea ce a fost o experiență frumoasă în a cunoaște arheologia și istoria acestor locuri. Ne bucurăm că ați fost împreună cu noi la acest proiect, ne bucurăm că ați răspuns la apelul nostru și ne bucurăm că într-adevăr voi, cei tineri, ați arătat interes pentru istoria locurilor în care noi astăzi trăim. Dorința noastră, ca și conducători de proiect, ar fi ca aceste acțiuni ale Bisericii să se înmulțească și să participe la ele din ce în ce mai mulți tineri. Nădăjduim că împreună vom face și de acum înainte lucruri frumoase și, privind în urmă, rămâne satisfacția împlinirii celor propuse de noi în acest proiect, rămâne satisfacția de a vedea 70 de tineri cum se comportă împreună, cum trăiesc împreună, timp de două zile, ca o familie, cum se gospodăresc singuri, cum știu să se ajute și nu în cele din urmă cum știu să învețe, să întrebe și să descopere istoria locurilor în care trăim”, a mărturist pr. Gabriel Gozman-Pop, consilierul social-misionar al Episcopiei Caransebeșului, coordonator în acest proiect.

Diplomele de participare au fost înmânate de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Lucian, care ulterior a precizat: „Aceste tabere vin să concretizeze, ceea ce am amintit mai devreme, și anume valorificarea a tot ceea ce este important pentru trecutul nostru și pentru Biserica creștină. Mă bucur foarte mult pentru că mulți elevi ai Seminarului Teologic din Caransebeș au participat la acestă tabără. Ați avut multe de învățat din această experiență, la o lecție de istorie se pot spune multe lucruri frumoase, dar atunci când ești pe teren, într-un șantier arheologic este altceva și desigur calci pe urmele înaintașilor, pe urmele celor care au adus creștinismul pe aceste meleaguri. Să nu uităm că ostașii romani, după primul război daco-roman dintre anii 101-102, erau contemporani cu Sfinții Apostoli. Dacă în Dobrogea Sfântul Apostol Andrei a adus evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, cu siguranță aici, pe aceste meleaguri, ostașii din armata Imperiului Roman, mulți dintre ei provenind din Orient, din Siria, în special, au adus cu ei credința creștină. Colaborarea dintre seminarul teologic și celelalte licee din Caransebeș vine ca să ne bucure, pentru că tinerii, indiferent de școala pe care o urmează, sunt împreună atunci când este vorba despre o acțiune, despre o activitate benefică pentru societate și pentru comunitate”.

La final, toți cei prezenți au vizionat o expoziție de fotografie care a ilustrat atât activitățile educative desfășurate în cadrul proiectului, cât și impresiile tinerilor liceeni despre acestea. Proiectul „Arheologia – o poartă către trecut” a fost realizat de către Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeș în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, Episcopia Caransebeșului, departamentul de tineret, Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, Liceul Bănățean din Oțelu Roșu, Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș și a fost finanțat de către Consiliul Județean Caraș-Severin.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…