În timpul celor șapte zile ale evenimentelor religioase închinate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, membrii a trei formații corale și a patru grupuri psaltice ne-au înfrumusețat slujbele, dând răspunsurile la strană, după cum informează „Ziarul Lumina”.
În prima zi a evenimentelor, pe 24 octombrie, când s-a săvârșit Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, iar apoi la Sfânta Liturghie din 25 octombrie, răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Potirul” al Mănăstirii Radu Vodă din București.
„La început am fost doar câțiva psalți permanenți ai Mănăstirii Radu Vodă. Cu vremea, au venit și alți tineri, încât, între anii 2004-2007, s-a format un grup coral. Desființându-se acest cor, ne-am reorganizat în grupul psaltic de azi. Suntem aproximativ 20 de membri, mare parte absolvenți sau studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, elevi seminariști, dar și de la Conserva-tor”, a precizat Nicușor Laurențiu Constantin, dirijorul „Poti-rului”, care este și profesor de muzică la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din București. Psalții Grupului „Potirul” au imprimat mai multe CD-uri, între care „Mărturisiți-vă Domnului”, cântări din Psalmii lui David, Paraclisul Sfântului Ie-rarh Nectarie. În curând, vor im-prima un CD cu colinde.
La slujba Privegherii în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de joi, 25 octombrie, răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, dirijat de pr. lector dr. Zaharia Matei. Acest cor mai este pregătit și dirijat și de alți trei profesori de muzică bisericească din cadrul facultății: pr. lect. dr. Stelian Ionașcu, pr. asist. dr. Nicolae Giolu și pr. asist. dr. Alexandru Marius Dumitrescu, pentru evenimente religioase și culturale de peste an. Până în 1990, corul a fost bărbătesc, dar introducându-se noi specializări a fost constituit și un cor mixt, la inițiativa pr. prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu, coordonatorul Catedrei de muzică bisericească până în anul 2009.
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Sfânta Liturghie și la Privegherea în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Cantate Domino” al Seminarului Teologic din București, dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ștefan, profesor la instituția amintită. Înființat în 1990, până în 2009 corul a avut denumirea „Ison”. Actuala denumire a fost dăruită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul lansării primului CD, „Antologie corală I”. „Ne dorim îmbogățirea activității misionare a Seminarului Teologic, dezvoltând valența muzicală a acestei misiuni prin participarea la diferite evenimente religioase și culturale, concerte și turnee din țară și diasporă. În acest an am câștigat două medalii de argint la Olimpiada Corală Mondială din Cincinnati, SUA. La invitația Corului de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, vom susține un concert de colinde în studioul de concerte „Mihail Jora”, în 8 decembrie. Intenționăm să participăm la Olimpiada europeană de muzică corală de la Graz, Austria, din 2013″, a precizat arhid. Răzvan Constantin Ștefan. La pupitrul coralei mai sunt alături pr. prof. Marian Colțan și prof. Nicușor Laurențiu Constantin.
La Sfânta Liturghie săvârșită în ziua prăznuirii ocrotitorului Bucureștilor, răspunsurile au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Catedralei patriarhale, dirijată de pr. lect. dr. Stelian Ionașcu. Are o tradiție de aproape două veacuri, de-a lungul timpului având mari dirijori care și-au pus amprenta asupra evoluției atât a formației, cât și a evoluției muzicale polifonice la noi. O nouă epocă artistică în viața coralei a început odată cu profesorul Nicolae Lungu. După trecerea sa la Domnul în anul 1985, la pupitrul acesteia s-a aflat pr. Constantin Drăgușin, care, urmând tradiției, și-a apropiat mai mulți ucenici, între care pr. lect. dr. Stelian Ionașcu, dirijor secund din 1993 și actualul dirijor al coralei din 2008, arhid. Constantin Ștefan Răzvan, diac. Eloi Siluan și Luminița Guțanu. „Formația numără aproximativ 40 de membri, persoane care activează în coruri profesioniste, recunoscute în țară și străinătate și care vin din diferite sfere de activitate: profesori, intelectuali, studenți teologi sau absolvenți de Conservator”, a explicat dirijorul Coralei Catedralei patriarhale, pr. Stelian Ionașcu. Corala are imprimate mai multe CD-uri.
Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale a cântat la Priveghere, iar la Sfânta Liturghie, grupului i s-a alăturat un alt grup psaltic din Nicosia, Cipru. Psalții catedralei s-au format începând cu anul 1997 sub coordonarea lui Mihail Bucă. În 2007, la inițiativa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, grupul a primit numele „Tronos”, fiind format de aproximativ 50 de membri, „mare parte din tineri sunt teologi, seminariști, absolvenți de Conservator, dar și din alte domenii, precum cel tehnic sau medical”. Grupul „Tronos” își adaugă constant membri noi, dintre care unii sunt chemați la hirotonia întru diacon sau preot”, a precizat dirijorul Corului „Tronos”, diac. Mihail Bucă.
Răspunsurile de aseară, la slujba Privegherii, dar și la Sfânta Liturghie de astăzi, aparțin Grupului psaltic „Evloghia” al Catedralei patriarhale. „Inițial a existat un grup restrâns, cu numele „Sfântul Ioan Rusul”, care a activat în 2010 și 2011. În martie 2011 am primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel noul nume „Ev-loghia”, chiar în ziua de naștere a fondatorului și dirijorului său, arhid. Marius Stelian Militaru”, a spus Petrică Ginerică, secretarul Grupului „Evloghia”.





