Pelerinajul copiilor la Mănăstirea Florești

Luni, 29 octombrie 2012, elevii clasei a III-a C de la Școala „Ioan Bob” Cluj-Napoca, îndrumați de învățătoarea Mandolica Lupoaiei, au fost în pelerinaj la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, informează Ziarul Lumina. Pelerinajul a fost organizat de pr. Dan Hognogi, preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ca o bine-meritată răsplată pentru expoziția de icoane pe sticlă realizată de copii la biserică în luna iunie. La pelerinaj au participat și câțiva membri ai grupului parohial de tineret.

La mănăstire, copiii s-au închinat la icoana Maicii Domnului și au fost întâmpinați de părintele Anastasie și maica stareță Teodora. Părintele le-a vorbit elevilor despre istoricul mănăstirii, le-a arătat câteva din viețuitoarele necuvântătoare ale complexului mănăstiresc, le-a citit rugăciuni de luminarea minții și i-a înveselit cu un joc de cunoștințe religioase. Urmând obiceiul monahal, în timp ce s-a citit câte o întâmplare minunată din cartea „Iannis cel nebun pentru Hristos” și „Minuni contemporane ale Sfântului Luca al Crimeii”, copiii au fost ospătați în trapeza mănăstirii. Atât pentru tinerii din grupul parohial, cât și pentru copii, pelerinajul a fost un prilej de bucurie sufletească și de folos duhovnicesc.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…