Trei noi filme documentare Trinitas TV

Televiziunea Patriarhiei Române Trinitas TV a lansat recent trei noi filme documentare, în format DVD, ce pot fi achiziționate de la magazinele de obiecte bisericești ale Patriarhiei Române. Noile producții Trinitas TV prezintă „Viața și minunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, „Mănăstirea Sâmbăta de Sus” și „Mănăstirea Curtea de Argeș”, după cum ne informeză Ziarul Lumina.

Primul dintre noile filme documentare produse de Televiziunea Patriarhiei Române, „Viața și minunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, este o incursiune în viața unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai României. Păstor de animale și călugăr smerit, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trecut atât de discret prin viața pământească, încât nu se cunoaște cu exactitate perioada în care a trăit (secolele XII-XIV sau chiar XVII). La fel de tainic lucrează, în prezent, și în viața credincioșilor, aducând alinare celor care îi cer ajutorul și vindecare pentru durerile sufletului și ale trupului. Sfintele sale moaște ocrotesc Bucureștiul încă din 1774, alungând molime, aducând ploaia în vreme de secetă și adunând în jurul său sute de mii de pelerini. Împlinirea atâtor rugăciuni l-au confirmat ca sfânt făcător de minuni și ocrotitor al capitalei României.

„Mănăstirea Sâmbăta de Sus” este o altă producție Trinitas TV, care își propune să prezinte una dintre cele mai cunoscute ctitorii brâncovene. Construită cu efortul Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus stă mărturie, peste veacuri, pentru unitatea de credință și neam a românilor, de pe o parte și de alta a Carpaților. Asemenea unui bastion al ortodoxiei pe meleaguri ardelene, a avut o viață zbuciumată, distrusă fiind de tunurile habsburgice, a stat 140 de ani în ruină, apoi a renăscut într-o nouă incintă. A fost zidită și rezidită prin puterea rugăciunilor părinților truditori și mari duhovnici ai sfântului lăcaș de la poalele Făgărașului: mitropolitul Nicolae Bălan, mitropolitul Antonie Plămădeală, părintele Serafim Popescu, părintele Arsenie Boca, părintele Teofil Părăian și mulți alții.

Al treilea documentar, „Mănăstirea Curtea de Argeș”, este o prezentare sensibilă, prin imagine, a ctitoriei voievodale a lui Neagoe Basarab. Arhitectura celebră și legenda meșterilor zidari, literatura bogată în referințe, dar mai ales orizontul fără margini al credinței exteriorizate artistic în această mănăstire captivează de la prima vedere.

Cuprinzând o multitudine de informații interesante, colecția de filme documentare Trinitas TV poate fi considerată o excelentă sursă de informare și de pregătire pentru cei care vor să plece în pelerinaj, dar și un prilej de rememorare a locurilor vizitate.

DVD-urile pot fi cumpărate de la pangarul Catedralei patriarhale, precum și de la pangarele unor biserici, în principal, în librăriile centrelor eparhiale din țară sau chiar din unele parohii din țară, precum și în rețelele marilor magazine sau de pe site-ul www.trinitastv.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…