Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie la Galați

În cadrul programelor pastoral-misionare și social filantropice înscrise în calendarul eparhiei Dunării de Jos pentru luna Sfântului Apostol Andrei se înscrie și cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la data de 9 noiembrie.

Evenimentele de astăzi, 9 noiembrie 2012, au debutat în Capela Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei”, care are ca ocrotitor și pe Sf Ierarh Nectarie Taumaturgul, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. Pentru a spori evlavia elevilor seminariști, Chiriarhul Dunării de Jos a adus în procesiune icoana și moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Adresându-se tinerilor elevi seminariști, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „de doi ani Sfântul Ierar Nectarie ocrotește această capelă împreună cu Sfântul Apostol Andrei. Ce poate fi mai frumos astăzi, decât comuniunea cu toți pelerinii de la Eghina, cu pelerinii de la locurile unde există sfintele moaște ale Sf. Nectarie, ca și aici, acum, ce poate fi mai potrivit la sărbătoarea Sf Nectarie decât sosirea Sf. Nectarie și în seminarul de la Galați ca mare dascăl și ca mare vindecător al tinerilor în drumul lor spre sluijirea preoțească”.

În timpul Sfintei Liturghii tânărul diacon și pedagog al școlii seminariale gălățene, Gheorghe Laurențiu Mocanu a primit hirotonia întru preot, potrivit edj.ro

La finalul Sfintei Liturghii un copil de numai 9 ani, fără vedere, care se află într-o instituție de ocrotire socială, a impresionat pe cei prezenți prin rostirea pe de rost a unui fragment din Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Procesiunea cu sfintele moaște, la care s-a adăugat și racla cu moaștele Sfântului Apostol Andrei a continuat și la Spitalul de Urgență din municipiu, care are ca ocrotitor pe Apostolul românilor.

Aici, un sobor de preoți slujitori în instituțiile sociale ale Bisericii a săvârșit Sfânta Liturghie în capela din curtea instituției medicale, după care, în holul mare al spitalului a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Lucrarea Bisericii prin preoții – doctori ai sufletelor a chemat la rugăciune, în jurul sfintelor moaște, o mulțime de credincioși bolnavi, internați în această instituție medicală, dar și din afara ei.

La final, după ce credincioșii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaște și au fost unși cu untdelemn sfințit, preoții, purtând pe brațe raclele cu odoarele sfinte au vizitat toți bolnavii din spital, în saloanele și la paturile lor, aducându-le alinare în suferință și oferindu-le câte o iconiță cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…