La 9 decembrie 2012, capela Spitalului Județean din Bolintin a fost sfințită. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro.
Cu acest prilej, capela spitalului a primit ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeii și pe Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian. La eveniment au luat parte sute de credincioși din întreg județul care au avut posibilitatea să se închine la fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii oferite în dar de către Chiriarhul Eparhiei Giurgiului capelei spitalului.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Întâistătătorul eparhiei a vorbit despre momentul important al sfințirii bisericii. La momentul sfințirii unei biserici, a arătat Preasfinția Sa, sunt purtate în procesiune în timpul înconjurului locașului care urmează să fie sfințit, moaște de mucenici, adică a celor care și-au dat viața pentru Hristos, deoarece prin jertfa lor mucenicească în ei a biruit Duhul lui Hristos împotriva duhului lumii acesteia. În continuare, ierarhul nostru a subliniat și importanța zidirii unei biserici care cere multă jertfă materială și spirituală. Dacă prin viețuirea lor și, mai ales, prin jertfa lor, mucenicii s-au asemănat lui Hristos, cei ce zidesc o biserică, jertfindu-se pentru aceasta, se aseamănă, prin jertfa lor, mucenicilor.
Totodată, Preasfinția Sa a felicitat pe toți cei care au sprijinit la construirea acestui sfânt locaș care a primit harul sfințitor în acest An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor. Cu această ocazie, a acordat diplome de vrednicie dlui Emilian Bănică, Primarul orașului Bolintin, dlui Dr. Lucian Horhotă, directorul Spitalului Jud. din Bolintin și dl Ing. Florin Lăcătuș, epitropul Parohiei Bolintin Deal. După slujba de sfințire un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în sfântul locaș. La final, credincioșii au putut trece prin sfântul Altar pentru sărutarea Sfintei Evanghelii și a Sfintei Mese, primind cu această ocazie iconițe cu Sf. Ierarh Luca al Crimeii și cu Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian.





