Taina Sfântului Maslu de obște în Parohia Bocșa Română din Protopopiatul Reșița

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat în seara zilei de duminică, 18 noiembrie, o vizită în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa Română, Protopopiatul Reșița. Aici, ierarhul a oficiat Taina Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Slujba a fost săvârșită în demisolul bisericii aflate în construcție și, alături de autoritățile județene și locale, au participat un număr impresionant de credincioși din localitate și împrejurimi. În cuvântul adresat credincioșilor, ierarhul a mărturisit:

„Așa cum în Postul Mare am săvârșit Taina Sfântului Maslu în parohiile din cuprinsul eparhiei noastre și în toate așezămintele medicale și sociale din județul Caraș-Severin, credem că este bine ca și în Postul Nașterii Domnului, în acest an jubiliar închinat Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor, să oficiem această slujbă specială a bisericii noastre pentru toți cei care se află în neputințe. Suntem datori să ne rugăm mai mult pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în suferință. În această seară binecuvântată am văzut cum oameni aflați în nevoi, credincioși ai noștri, frați și surori, au venit cu cei apropiați ai lor ca să se roage într-o biserică aflată în construcție. Ne aflăm într-o duminică specială, prima din Postul Crăciunului, în care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, pastorală care ne îndeamnă la iubire milostivă, la fapte bune, ne îndeamnă la ajutorarea celor săraci, a celor necăjiți, și mai ales ne îndeamnă să fim mai aproape de cei dragi”.

„A fost o seară cu totul deosebită, în care s-a pus început bun sfântului Post al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, iar Preasfințitul Părinte Lucian a pus la sufletul tuturor celor prezenți aici gânduri de îmbărbătare duhovnicească pentru a putea parcurge vremea postului așa cum se cuvine. Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru această binecuvântată și aleasă zi”, a arătat protopopul Cătălin Mirișan. Construcția bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa Română a început în anul 2006, iar anul viitor se dorește finalizarea ei. În prezent s-au ridicat 5 m de la cota 0, clopotul este adus de la biserica din localitatea Bărbosu, județul Caraș-Severin. La finalul slujbei, toți credincioșii prezenți au primit din partea Preasfințitului Lucian iconițe.

Taina Sfântului Maslu în Parohia Obreja

Duminică, 18 noiembrie, în Cercul pastoral-misionar de la Parohia Obreja, Protopopiatul Caransebeș, s-a desfășurat prima etapă a campaniei umanitare „Ajută ca să ajut!”. Preoții din parohiile Var, Iaz, Obreja, Ciuta, Glimboca, Mal, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu și „Pogorârea Duhului Sfânt” din Oțelu Roșu au oficiat Taina Sfântului Maslu în Parohia Obreja. „Având în vedere faptul că anul acesta este dedicat îngrijirii bolnavilor și întrajutorării celor în nevoi, preoții de pe Valea Bistrei au început cu o slujbă comună: Taina Sfântului Maslu. Prin Taina Sfântului Maslu am mijlocit la Dumnezeu, prin rugăciune, să coboare Harul Său cel nevăzut peste toți cei ce au trebuintă de sănătate, iertare de păcate și mântuire, acum la începutul Postului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, fiecare preot va organiza în parohia sa colecte în bani și alimente. Va identifica împreună cu Consiliul parohial familiile cu probleme sociale, iar înainte de Praznicul Crăciunului va oferi ajutoare în bani și alimente. Va întocmi apoi procese-verbale pentru fiecare familie, pe care le va depune cercului pastoral-misionar. Ulterior vor fi centralizate și transmise Sectorului social-misionar al Episcopiei Caransebeșului”, a arătat pr. paroh Petru Itineanțu. După oficierea slujbei, preoții slujitori au fost invitați la casa parohială, unde s-au analizat, discutat și căutat metodele potrivite pentru buna reușită a campaniei umanitare „Ajută ca să ajut!”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…