Sfântul Andrei este, alături de Sfântul Apostol Pentru și Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, ocrotitor al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În ziua de pomenire a Apostolului Românilor, la 30 noiembrie 2012, în Paraclisul Reședinței eparhiale din Roma, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
Spre seară, Reședința episcopală din Roma a fost gazda unei recepții dedicate sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și Zilei Naționale a României.
Grupul psaltic „Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei a susținut un concert de colinde, potrivit TRINITAS TV.
Duminică seara, pe 2 decembrie, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan va susține o conferință duhovnicească dedicată Postului Nașterii Domnului în biserica Parohiei „Sfânta Anastasia” din Cenzano di Roma.





