În cadrul manifestărilor oficiale prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale în Piața Unirii din Iași, a avut loc sâmbătă, 1 decembrie 2012, și o slujbă de Te-Deum, oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul rostit cu această ocazie, ÎPS a subliniat care sunt valorile ce dau dăinuire unei națiuni, potrivit doxologia.ro.
Mii de ieșeni au participat astăzi, 1 Decembrie 2012, la manifestările oficiale prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a țării noastre, ce au avut loc în Piața Unirii. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent la eveniment, oficiind o slujbă de Te-Deum, precum și rugăciuni de binecuvântare pentru odihna celor care au înfăptuit Marea Unire din anul 1918. Alături de IPS Teofan, au slujit și un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași 1 și pr. Dumitru Merticaru, parohul Bisericii „Duminica tuturor sfinților”- Banu din Iași. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, dirijat de preotul unității, Adrian Morțun.
Înainte de alocuțiunile autorităților publice, IPS Teofan a rostit un scurt cuvânt, în a arătat ce repere trebuie să aibă societatea românească actuală: „Ce a făcut națiunea noastră în acești aproape 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire? În plan istoric, am trecut prin două războaie mondiale și printr-un regim ateu, au fost răpiri de teritorii și recuperarea lor în parte, pentru că o parte din România cea reală se află încă înstrăinată. Însă adevăratul răspuns la ceea ce s-a petrecut în toată această perioadă este cât de mult ne-am apropiat sau ne-am depărtat de Dumnezeu, cât de mult am înțeles, am trăi și mărturisit din Evanghelia lui Hristos. După cuvântul biblic, se poate spune despre societatea românească de astăzi că se află «în durerile nașterii»: frământare, agitație, fapte de eroism sau trădări. România se află în acest proces al nașterii spre normalitate, însă dincolo de această Românie agitată și frământată, divizată, adânc și puternic mediatizată, se află România cea din adâncuri, România cea dinlăuntru, România cea reală. Aceasta este România familiei, în care se nasc și cresc copii în frica de Dumnezeu, cu rușine de oameni și cu iubire de neam. Dincolo de aparențele negative, există România pâinii și a vinului câștigate cinstit, România medicului, a militarului , a universitarului,a țăranului, chiar și a politicianului, care nu-și pleacă genunchiul în fața triplului idol al lumii moderne: averea indiferent de preț, puterea și plăcerea ilegitimă. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să multiplice această Românie adâncă și reală, ca ea să devină cu adevărat dominantă, fiindcă în cele din urmă numai o astfel de națiune există cu adevărat. Dincolo de o astfel de Românie, nu există decât «vânare de vânt, chimval răsunător și deșărtăciune a deșărtăciunilor»”.
Manifestările au continuat cu depunerile de coroane și jerbe de flori la statuia din Piața Unirii, cu defilările Batalionului „151 Războieni Iași”, a Jandarmeriei Române, a Poliției și a Penitenciarului Iași, a Serviciului Mobil de Descarcerare și a Batalionului „151 Lupii Negri”, precum și cu susținerea unor programe artistice de muzică populară.





